Iulia Andreea Vîlceanu, cunoscută sub numele de Villia are 18 ani şi este elevă la Colegiul Național "Mihai Eminescu" în clasa XII-a la profilul matematică-informatică bilingv, mai mult, dacă muzica și matematica nu sunt suficient de "compatibile", ca studii superioare, se gândește să aplice pentru Facultatea de Psihologie, „deci sunt un mic puzzle” spune ea.
Cum a început pasiunea ta pentru muzică?
Când eram mai mică, muzica reprezenta pentru mine o evadare, dar în timp a devenit mult mai mult decât un simplu refugiu, a devenit întreaga mea lume. Acum aş putea spune ca e o parte din mine, cea mai sinceră si vulnerabilă latură a mea.
De unde te inspiri?
De peste tot, orice poate fi o sursa de inspirație la momentul potrivit. Țin foarte mult la autenticitate, aşa că scriu foarte mult din perspectiva mea, prin prisma experiențelor mele, dar inspirația poate apărea de oriunde din exterior: o conversație, o întamplare, un loc anume...alteori mă simt copleşită de un anumit sentiment şi încep de acolo să creionez piesa, verbalizând acea emoție.
Care este artistul tău preferat și de ce?
Nu pot să spun că am un artist preferat. Posibil ca acest lucru să se datoreze faptului că ascult muzică extrem de diversificată şi cred ca asta se reflecta şi în modul în care scriu. Nu încerc să mă limitiez la un anumit stil sau la un anumit sound, nici când compun, nici când ascult. Totuşi, dacă ar fi să menționez câteva nume ale unor artişti care m-au inspirat mereu, aş spune: Ed Sheeran, Adele, John Mayer, Freddie Mercury, Taylor Swift şi Nina Simone.
Ce îți place cel mai mulți să cânți?
Depinde mult de starea mea la momentul respectiv. Aş spune că cel mai des cânt pop, pop-soul, indie sau Jazz, dar nu spun nu unei balade rock, sau unei piese EDM a unuia dintre producatorii mei preferați.
Știm că tocmai ai lansat o noua piesa. De unde ți-a venit ideea?
Totul a început atunci când Taylor Swift a lansat albumul Folklore. În acea seara am ascultat pentru prima oara melodia "Seven", şi am rezonat profund cu versurile "I think your house is haunted/ Your dad is always mad and that must be why". În povestea mea, primul vers ar fi defapt consecința celui de-al doilea şi nu invers, aşa ca am scris No. 51, ca un dialog cu o versiune mai mică a mea, care înca nu ştia ce întorsătură frumoasă urmau să ia lucrurile.
Care este povestea din spatele videoclipului?
Am scris scenariul videoclipului ca o completare a piesei, continuând ideea unei întâlniri metaforice a Villiei de acum cu cea de atunci. E o parte din povestea drumului pe care l-am parcurs până să ajung persoana care sunt azi.
Ai și alte piese proprii?
Aş putea spune că aceasta este cea mai detaliată dintre melodiile scrise de mine. Cred că e piesa care a creionat direcția albumului meu de debut şi aici nu ma refer strict la sound; odata cu piesa asta am început să scriu mult mai liber şi mai asumat, într-un cuvânt, mai sincer . Aş spune că am înteles adevarata importanța a asumării vulnerabilității in cadrul acestui proiect.
Ce ne mai poți povesti atât despre piesa cat și despre videoclip?
Sute, dar toate la timpul lor. Cred că am început să compun muzică din momentul în care am început să vorbesc. De când cânt la chitară, de pe la 11-12 ani am început să iau ideea de songwriter mai în serios, şi de atunci nu trece o zi fără să îmi notez o idee sau să fredonez o înregistrare. Uneori dintr-o idee spontana compun o piesa într-o oră, alte ori, cand e vorba de un concept mai abstract, îmi poate lua saptamani, sau chiar luni ca sa aduc piesa cât mai aproape de ceea ce îmi doresc să transmit.
Cum reușești să te împărți între școală și viața de artist?
Cred că aici este vorba de mai multe lucruri. Devotamentul şi disciplina sunt esențiale pentru mine, iar pe parcurs am învătat să îmi gestionez timpul de aşa natura încât să nu fiu nevoită să sacrific o parte în favoarea celeilalte. Am norocul de a avea în jurul meu persoane bine intenționate, atat pe plan educațional cât şi muzical, care îmi oferă libertatea de a îmi stabili prorpiul echilibru între cele două. Totul ține de perseverență, şi de a învăța din greşelile anteriore.
Care este visul tău?
Sunt o persoană visatoare, în general. Dar dacă ar fi să mă rezum la un vis, aş spune că cel mai mult îmi doresc ca prin intermediul muzicii să fac oamenii să se simtă mai puțin singuri, aşa cum au făcut şi alți artişti asta pentru mine. Cred că asta ne dorim cu toții într-o oarecare masură, să fim înțeleşi de cei din jurul nostru. Tocmai de aceea încerc să scriu cât de sincer pot, chiar dacă deseori asta înseamnă să ies din zona mea de confort ca să spun lucrurilor pe nume. Uneori ne regăsim în cuvintele altora mai mult decât în cuvintele proprii. Cel puțin, în cazul meu, aşa s-a întâmplat de multe ori.Ce consideri că ai în plus față de alți artiști de vârsta ta?
Eu nu cred în competiție în ceea ce priveşte arta. Cred că cele mai frumoase proiecte sunt realizate atunci când suntem dispuşi să acceptam că fiecare artist are ceva special. Cred că odata cu muzica am găsit ceva ce iubesc cu fiecare fibră a ființei mele, şi sper că această pasiune se va transmite mai departe prin piesele pe care le voi lansa în curând. Aş mai spune că vulnerabilitatea e un lucru care nu e uşor de expus, cel puțin nu pentru mine, aşa că dacă ar fi să mă definesc prin ceva aparte, cred că ar fi vulnerabilitatea asumată.
Ce planuri de viitor ai?
Urmează în prima parte a lunii august să lansez a doua piesă cu videoclip, piesă la care unul dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, şi un chitarist incredibil cu care am colaborat în cadrul acestui proiect, Alex Gibson, a compus nişte linii de chitara extraordinare. Melodia face parte din albumul meu de debut, "Inkblot", care va aparea in toamnă. În aceasta perioadă am ocazia să profit de vacanța de vară pentru a mă ocupa exclusiv de muzică, şi momentan pot spune că acest proiect foarte drag mie, la care lucrez cu un producator excepțional, de aproximativ 2 ani, începe sa prindă aripi, ceea ce mă bucură enorm.
