De 7 ani, Ioana, sătmăreancă la origine, face gărzi la TelVerde Antisuicid. Cu o lipsă totală de vanitate, tânăra spune că ea este doar o voce și că nu o deranjează că munca ei rămâne anonimă. În ultimii 7 ani, Ioana a petrecut 60 de nopți la telefon încercând să convingă zeci de români să nu se sinucidă. Este unul dintre zecile de voluntari anonimi ai Alianței Române de Prevenție a Suicidului. Nu vrea să-i fie menționate numele, vârsta sau profesia – confidențialitatea este, poate, cea mai importantă regulă a organizației cu sediul în Cluj-Napoca.
Ioana are părul blond și lung, ochi căprui și sprâncene frumos arcuite în spatele ramelor subțiri de ochelari. A terminat liceul în Satu Mare, iar la facultate a venit la Cluj-Napoca, unde a și rămas după terminarea studiilor. De aproape 10 ani locuiește aici.
Când vorbește despre nopțile petrecute la linia antisuicid le numește „gărzi”. O gardă la TelVerde Antisuicid durează de la 7 seara până la 7 dimineața. Numărul de apeluri primite pe noapte variază foarte mult: pot să fie două, dar pot fi și peste 10. Durata lor este și ea variabilă. Unii dintre apelanți închid imediat după ce voluntarul le-a răspuns la telefon, nefiind poate pregătiți pentru o discuție, în timp ce alte convorbiri se întind pe ore.
„La noi este o confidențialitate bilaterală – adică noi nu știm cine ne sună și apelanții nu știu cine suntem noi, voluntarii”, îmi povestește tânăra originară din Satu Mare într-o după-amiază de iunie, într-o discuție pe WhatsApp.
„Nu există nicio relație între voluntar și apelant dincolo de discuția de la linie. Nu este de folos pentru nimeni dacă se creează o dependență. Dependența, și într-o relație terapeutică, și într-o relație medic-pacient, nu este benefică. Și ajutorul nu trebuie să-l percepi ca fiind de la o anume persoană.”
Într-o perioadă în care mulți dintre noi ne trăim zi de zi viețile la vedere, pe scena rețelelor de socializare, tânăra spune că nu o deranjează că rămâne anonimă și că munca ei – prin care a salvat viețile atâtor oameni – nu va fi niciodată cunoscută de public.
„Dacă vii aici pentru faimă, nu se va întâmpla. Pentru că în momentul în care ajungi să răspunzi la linie ești doar o voce. Iar să vrei să fii tu în prim-plan ar fi o chestie de egoism sau de trufie. Iarăși, dacă ar fi o chestie pe care am învățat-o la linie – tot focusul nostru este pe cel care ne sună și nu pe noi. Noi suntem acolo oglinda, cei care ținem oglinda sau uneori sacul lui de box sau peretele din care ricoșează mingea la squash. Tu ești doar cel din care ricoșează. Deci de multe ori stai și înghiți. Că e agresivitate, că sunt plânsete, emoții intense, deznădejdi, orice, ești acolo. Și evident nu e vorba despre tine – asta e o altă chestie ce am învățat-o: în viața personală recunosc meritele altora. Nu am nici chestia să fiu eu faimoasă sau să-mi apară numele.”
A început gărzile în cadrul organizației în 2015, pe când era studentă. Mai făcuse voluntariat în facultate (îndemnase oamenii să doneze sânge), dar nimic de o asemenea amploare. Activitatea în cadrul Alianței Române de Prevenție a Suicidului a devenit treptat un fel de al doilea job – neplătit însă. Niciun voluntar nu ia bani pentru eforturile depuse pentru salvarea vieților celor care sună – toți fac aceste gărzi sau răspund la e-mail-urile primite la adresa sos@antisuicid.ro în timpul lor liber (la e-mail-urile primite se răspunde în maximum 24 de ore).
Cel mai lung apel la TelVerde Antisuicid a avut 8 ore
Chiar în 2015, anul în care a început gărzile la TelVerde Antisuicid, Ioana a purtat cea mai lungă conversație din istoria liniei cu o persoană care voia să se sinucidă. Bărbatul era pe un pod, deasupra unui râu. La un moment dat s-a și urcat pe balustradă pentru a sări.
„Apelul de 8 ore a fost unul dificil și prin durată – 8 ore trebuie să fii alert, vigilent – și prin povestea de viață. Era o persoană cultivată, intelectuală, cu o meserie de top. Asta a și înlesnit și a și îngreunat intervenția în criză suicidară: cu o persoană cu un intelect poți să discuți mai multe, dar pe de altă parte poate și contracara mai multe. Contraargumenta. Poate cel mai pregnant lucru la persoana respectivă a fost lipsa de speranță.”
Împreună cu el, ore în șir, voluntara a identificat și a dezbătut motivele pentru a rămâne în viață.
După 8 ore de discuție bărbatul a renunțat să se sinucidă: „A ajuns acasă dimineața, cred că chiar la ora 7.” „Să ne gândim și pragmatic. Persoana respectivă după 8 ore, dacă eu am obosit, bănuiesc că a obosit și ea. După 8 ore în care ai vorbit non-stop și ai obosit, mai ai energie să faci ceva? Nu mai ai.”
„Nu este judecat că are doar 4 clase sau din contră are 2 doctorate și se gândește să se omoare”
Alianța Română de Prevenție a Suicidului nu strânge date socio-demografice despre cei care sună (de la nivelul educației și profesie, până la locul din care provine un apelant).
„Confidențialitatea asta față de apelant este un beneficiu destul de mare pentru el. Pentru că vrând-nevrând, cum te numești, mai ales dacă ai nume cu răsunet, ce ocupație ai, sau ce nivel de educație ai, creează totuși niște prejudecăți. În momentul în care lucrurile astea sunt înlăturate, rămâi doar tu și problemele tale care sunt mai ușor de accesat. E mult mai direct, e mult mai către miezul problemei, ca să înlăturăm complezențele, scutul acesta de prejudecăți. Și altfel discută cineva știind că nu este judecat că are doar 4 clase sau din contră are 2 doctorate și se gândește să se omoare. E mult mai personală discuția”, spune Ioana.
Rata sinuciderilor în România
Rata sinuciderilor la 100.000 de locuitori se obține împărțind numărul de sinucideri dintr-un an la populație și înmulțind rezultatul cu 100.000. În cazul ratei sinuciderii la bărbați / femei, aceasta se calculează împărțind numărul de sinucideri la bărbați / femei la numărul de bărbați / femei din populație, iar rezultatul se înmulțește cu 100.000.
Din grafic se observă că:
1. Bărbații se sinucid în mare mare măsură decât femeile;
2. Rata sinuciderilor în România e în scădere (deocamdată pe site-ul OMS nu există date mai recente care să ia în calcul și anii de pandemie).
Ioana a ales să facă voluntariat în acest domeniu deoarece sinuciderea e un subiect despre care nu prea se vorbește. În plus, prin voluntariatul la TelVerde Antisuicid putea să aibă contact nemijlocit cu oameni aflați în situații grele. Simțea că face ceva practic, concret.
„Nu e dintre cele mai plăcute, dar este o realitate despre care trebuie să avem responsabilitate în primul rând ca cetățeni. Mie nu mi se pare OK că sunt oameni care nu știu să … nu neapărat să recunoască o ideație suicidară, dar nici nu poți să treci cu vederea când cineva spune că vrea să se omoare. Nu este omenește posibil să fii așa. Nu vorbesc ca voluntar antisuicid. Sunt unele lucruri care noi ca cetățeni, ca oameni, ca rude, ca prieteni, ca și colegi, avem responsabilitatea să le cunoaștem. Pentru că e până la urmă chestie de viață și de moarte. Trebuie să fii informat. Trebuie să nu treci cu vederea și să-ți dai un minim interes atât cât e omenește. Nu zic că ne dăm peste cap pentru vecinul de la 3, dar sunt unele lucruri pe care din omenie totuși nu putem să le trecem cu vederea.”
Voluntarii de la TelVerde Antisuicid îi ajută pe apelanți să se îndepărteze de „gâlma de probleme”
„Ne putem închipui că persoanele care sună și sunt într-o criză suicidară sunt într-o pădure. Când ești în pădure, copaci stânga, dreapta, față, spate, vezi doar copaci, nu știi unde e calea, pe unde s-o iei, mergi așa bâjbâind. Acesta este apelantul. Și când ne sună pe noi și ne spune ce se întâmplă, prin ce trece, pe noi ne așază într-un elicopter și avem o vedere panoramică, de ansamblu, asupra situației lui, și putem să punem câteva semne de exclamare, câteva semne de întrebare, ca să-l ajutăm să se depărteze de gâlma aia de probleme, să facă un pas în spate, și să le vadă un picuț mai în perspectivă. Uite, când eram în gimnaziu, țin minte că ne scotea profa de geografie la hartă și ne spunea să arătăm nu știu ce oraș. Și tu mergeai foarte, foarte aproape și te uitai, și nu găseai orașul, moment în care ne zicea profa <Dă-te cu un pas în spate>. Și cum vedeai mai larg harta, imediat găseai orașul. Exact așa e. Trebuie să te dai cu un pas în spate. Dar de multe ori nu poți singur și ai nevoie de cineva care să te asculte.”
Ioana spune că la telefonul verde apelantul va găsi întotdeauna pe cineva care e disponibil să îl asculte într-un mod clar și calm: „E atmosfera aceea a apelului – nu se grăbește nimeni, ai disponibilitate, ai răbdare, ai timp.”
Totuși, chiar atunci când se află, poate, la un centimetru distanță de moarte, oamenii formează acest număr de telefon și cer ajutor, chiar dacă acțiunile lor spun cu totul altceva. „Nicio persoană nu este 100% hotărâtă să moară. Chiar dacă e 99,9% hotărâtă să moară, restul de 0,1% există. Nimeni nu este niciodată 100% hotărât să moară”, spune Ioana.
La sfârșitul anului 2020, Ioana a primit un premiu din partea Alianței Române de Prevenție a Suicidului. Tânăra din Satu Mare a fost voluntara care, în perioada 15 iulie 2019 – 15 iulie 2020, a făcut cele mai multe ore de voluntariat în cadrul organizației: nu mai puțin de 700 de ore (adică aproape două ore pe zi) în care a răspuns la telefon, la mail-uri, a antrenat noi voluntari sau s-a ocupat de campanii de promovare și de donații.
În pandemie, la TelVerde Antisuicid s-au primit mai multe apeluri și mai diverse în conținut. Au sunat oameni anxioși, cărora le era teamă de COVID, dar și oameni care suferiseră pierderi: financiare, locuri de muncă sau apropiați învinși de boală.
PS. Ioana nu este numele real al voluntarei Alianței Române de Prevenție a Suicidului. Am folosit acest nume de împrumut pentru a-i proteja anonimatul.
Sursa: GreatNews
