Temperaturi scăzute și ploi la Satu Mare!

Temperaturi scăzute și ploi la Satu Mare!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea. Urmează o perioadă cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte din țară, iar pe alocuri cantitățile de apă acumulate vor ajunge la 20…50 l/mp. Ploile vor afecta și nord-vestul țării, unde temperaturile înregistrate vor fi mai scăzute decât normale pentru această perioadă.

ANM a emis o informare de vreme rea valabilă pentru intervalul 27 august, ora 10:00 – 29 august, ora 23:00. Cea mai mare parte a țării se va confrunta cu precipitații abundente.

“Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte. Sâmbătă (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului. În intervalul menționat, cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20…50 l/mp”, se arată în informarea ANM.

În ceea ce privește nord-vestul țării, meteorologii avertizează asupra scăderilor bruște de temperatură.

ANM a emis și mai multe avertizări de tip Cod galben pentru județele din zona nordică, centrală și de sud a țării.

 Temperaturile din Satu Mare


Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de astăzi, temperaturile maxime nu vor depăși 17 grade Celsius la Satu Mare, pe fondul unui cer mai mult închis, cu șanse ridicate de precipitații pe tot parcursul zilei. Ploi sunt așteptate și în cursul nopții, iar mâine, temperaturile maxime vor ajunge la 20 de grade Celsius.

Nopțile vor fi răcoroase, cu minime de 10 grade Celsius, mai arată prognoza meteo.

Precipitațiile vor continua pe tot parcursul finalului de săptămână.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble