FOTO. Ucrainean cu TUPEU. A încercat să-i ÎNȘELE pe polițiști

FOTO. Ucrainean cu TUPEU. A încercat să-i ÎNȘELE  pe polițiști
|

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, o autoutilitară  căutată de autorităţile din Italia. Din verificări s-a stabilit că seria de șasiu a mașinii, pansonată sub parbriz, a fost modificată prezentând urme de ștergere și vopsire recentă.

Marţi, 10 august a.c., în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetăţeanul ucrainean T.K., în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare specifice Poloniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că seria de şasiu pansonată sub parbriz a fost modificată, fiind vizibile urme de vopsire recentă. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noştri au aflat că maşina  figurează ca fiind căutată de autorităţile din Italia.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 93.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble