“Cele mai multe ridicări se fac în centrul orașului, în timpul săptămânii, deoarece mulți sătmăreni parchează în apropierea birourilor. În timpul weekend-ului, aceleași parcări sunt aproape goale, oamenii fiind plecați în afara localității.
În Satu Mare este o singură autospecială, așa că timpii de așteptare pot fi mai mari câteodată, mai ales dacă avem multe solicitări. Durează în medie 15-30 minute până ajunge. Consider că în ultimii ani a crescut numărul de ridicări deoarece a crescut si numărul de mașini. Astfel, este normal ca în anumite luni să avem mai multe ridicări. În perioada verii crește numărul de ridicări , mulți români întorcându-se din străinătate, “ a declarat un reprezentant al Poliției Locale.
În perioada verii crește numărul de ridicări “Odată ajunși la fața locului, cei de la ridicări sunt obligați să aștepte cinci minute, pentru a trece timpul de staționare, să facă poze mașinii pentru a se certifica starea acesteia, iar apoi se începe procesul de ridicare. De cele mai multe ori cetățenii se întorc înainte să le fie urcată mașina pe platformă și astfel plătesc doar o amendă de 145 lei , aplicându-se de la 1 la 4 puncte de penalizare, în funcție de situație.
În cazul în care le este ridicată mașina , cetățenii trebuie să plătească 300 de lei ridicarea+ 200 de lei transportul. La această sumă se adaugă și 300 de lei amenda care se plătește separat la sediul Poliției Locale. Tariful de depozitare al mașinii este de 50 de lei/ zi.
Consider că personalul pe care îl avem la Poliția Locală nu poate să acopere toate solicitările pentru ridicări și ar trebui să fim ajutați și de cei de la Poliția Rutieră.
Mai avem nevoie de educație în trafic, cetățenii să nu mai parcheze pe unde apucă. Noi efectuăm ridicări în măsura timpului și disponibilității, însă sunt mult mai multe mașini parcate neregulamentar. În cartiere nici nu intrăm câteodată, acolo sunt sute de mașini parcate pe trotuar sau în alte locuri nepermise. Unele persoane, în momentul în care primesc o avertizare sau amendă, devin recalcitrante și nu își controlează limbajul.
Am mai avea nevoie de încă o mașină de ridicări, dar și acest lucru este cu două tăișuri. O altfel de mașină costă aproximativ 40.000 de euro plus costurile de întreținere,” a declarat un reprezentant al Poliției Locale.
Situația sancțiunilor și a vehiculelor ridicate (oprire + staționare), între 01.06-22.08.2021 În iunie 2021 au fost 98 de solicitări, din care au fost ridicate 51 de autovehicule. S-au aplicat 367 de sancțiuni contravenționale.
În iulie 2021 au fost 114 solicitări, din care au fost ridicate 63 de autovehicule. S-au aplicat 421 de sancțiuni contravenționale.
În august 2021, între 01-08 august, autospeciala nu a fost disponibilă. Din 08-22 august au fost 56 de solicitări, din care au fost ridicate 29 de autovehicule. S-au aplicat 238 de sancțiuni contravenționale.
Agenții constatatori din cadrul Poliției Locale Satu Mare dispun ridicarea autovehiculelor în următoarele situații, conform articolului 142:
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţia „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulaţia din sens invers” sau „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”;
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor; o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.
Art. 143 –Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
e) în pante şi în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, sau indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durată limitată” peste durata stabilită.
În vederea restituirii autovehiculelor ridicate, proprietarii/ utilizatorii acestora se vor prezenta la spațiul special amenajat, pe Strada Gara Ferăstrău nr.9, unde vor prezenta Cartea/Buletinul de Identitate, Permisul de Conducere și Certificatul de înmatriculare a autovehiculului.
După restituirea autovehiculului, conducătorii auto se vor prezenta la agentul constatator din cadrul Poliției Locale Satu Mare în vederea întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, în caz contrar acesta va fi întocmit în lipsă.
Adriana Nistor




















