Dimineața de 13 septembrie 2021, a dat din nou viață și culoare străzilor din orașul Satu Mare. Septembrie devine sinonim cu reîntoarcerea în sălile de clasă, școala este locul fundamental al formării noastre. Atefel, curțile școlilor șătmărene au fost pline de chicote de copii, bucuroși să își vadă și să își revadă colegii și dascălii.
„Chiar dacă trăim vremuri ciudate, refuz ideea unei generații pierdute din cauza pandemiei. Avem șansa de a demonstra tuturor că educația nu cunoaște granițe și că împreună putem să ne adaptăm oricărei situații. Nu vreau școli închise, nu vreau elevi care să își vadă dascălii doar în spatele unui monitor. Investiția în educația copiilor noștri este cea mai sigură şi profitabilă investiție pe care municipalitatea o poate realiza, în vederea asigurării unui viitor mai bun. Vă doresc mult succes în noul an școlar!” este mesajul domnului primar Kereskényi Gábor.
Careele Colegiilor Naționale „Ioan Slavici”, „Mihai Eminescu” și „Doamna Stanca” au fost pline de elevi si de profesori entuziasmați și nerăbdători. Cu toate acestea nu s-au omis nici o secundă normele de distanțare socială și purtarea corectă a măști de protecție, până și cei mici, de la Scoala Gimazială „Grigore Moisil” au respectat cu strictețe normele de prevenire a răspândirii COVID-19.
„Onorată asistență, distinși dascăli, iubiți elevi, dragi părinți, sunt onorat să particip astăzi la un evniment de o semnificație aparte, începutul unui nou an școlar. Înainte de toate, vreau să vă felicit pe voi, dragi elevi și pe voi, dragi dascăli, pentru capacitatea de adaptare de care ați dat dovadă anul trecut, un an dificil din toate punctele de vedere. Să sperăm că acest an va fi mai bun, să începem cu optimism, cu multă speranță! Reperele murale și educația sunt cel mai important lucru în formarea voastră viitoare atât pentru voi, cât și pentru societatea noastră. Prin voi, România are un viitor!” afirma Adelin Ghiarfaș.
La nivelul claselor I-IV, nivel primar, VI-VIII, nivel gimnazial și IX-XII, nivel liceal, au participa la festivitatea de deschidere a noului an școlar doar elevii, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar elevii claselor pregătitoare și claselor a V-a au putut fii însoțiți de părinți, însă doar în curtea școlii, fără a intra în sălile de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
„După o vacanță frumoasă și plăcută ne aflăm la începutul unui nou an școlar cu o semnificație deosebită pentru cei care îi trec pragul cuprinși de dorința cunoașterii și acumulării de cât mai multe cunoștiințe folositoare pentru viața de zi cu zi. Trăim astăzi cu toții un moment emoționant și special pe care fiecare dintre cei prezenți îl experimentează unic, în felul său. Este și pentru mine o emoție să particip la această deschidere de an școlar pentru că îmi provoacă amintiri plăcute, de când eram la vârsta voastră, dragi elevi. Să pășiți cu bucurie, cu entuziasm, cu energie pe încă o treaptă a desăvârșirii voastre atât profesionale cât și umane” spune Anișoara Boitor.
Măruța Verdeș din partea Inspectoratului General al Poliției Române a mai adăugat „Începutul anului școlar 2021-2022, ne găsește în fața unor noi provocări pe care suntem convinși că le vom depăși împreună. Pandemia a generat situații atipice pe care a fost nevoie să le gestionăm printr-un efort comun și coordonați de insitituțiile statului în domeniul sanitar, educațional, ordine publică, situații de urgență, alături de autoritățile locale. Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, s-a aflat în prima linie în toată această perioadă și va continua să fie parte a acestui parteneriat care odată cu reluarea cursurilor în format fizic, trebuie consolidat spre binele și siguranța tuturor. Astfel, efectivele Ministerului Afacerilor Interne se vor implica activ în protejarea dumneavoastră prin prezența sporită pe teren. Revenirea la școală se produce după o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar mai ales pentru elevi. Ne dorim cu toții ca ritmul vieții să revină la normal , dar acest lucru se poate obține doar prin comportamente responsabile față de semeni”.




















