Incidența la nivelul municipiului, a trecut pragul de patru cazuri la mia de locuitori.
Din cauza creșterii sesizabile de infecții cu coronavirus, Satu Mare a intrat în scenariul roșu, începând cu data de 18 septembrie 2021. Incidența la nivelul municipiului, a trecut pragul de patru cazuri la mia de locuitori.
Astfel, spațiile închise ale restaurantelor vor fi deschise, iar nunţile, botezurile şi petrecerile se vor desfăşura pe raza municipiului doar pentru cei cu certificat verde.
Aşadar, cu ajutorul unui “certificat verde” care atestă că persoana este vaccinată, trecută prin boală sau testată negativ, sătmărenii au acces în interiorul restaurantelor și al cafenelelor.
Potrivit unui comunicat de presă din 17.09.2021 al Guvernului României, în ședința din aceeași zi, 17 septembrie 2021, a fost luată o Hotărâre de Guvern privitoare la anumite măsuri pentru desfășurarea de activităților în localitățile în care incidența de Sars-coV-2 este 3/1000 și 6/1000 de locuitori, situația din prezent în Județul Satu Mare, respectiv va fi permisă participarea la evenimente doar a anumitor categorii de persoane care sunt vaccinate; care prezintă rezultatul negativ la test și a celor care au trecut prin boală (cu actele aferente).
Ce spun sătmărenii
”Mi se pare o decizie bună în actualul context. În mod normal nu ar trebui să se întâmple astfel de lucruri dar ținând cont că trecem printr-o pandemie, este necesar. Mi se pare că singura modalitate să atenuăm este vaccinul. Desigur pot fi unii care să nu fie de acord dar consider că cei nevaccinați pot pune viața în pericol celor vaccinati.
Mă bucur că se aplică o astfel de măsură. Tocmai am văzut marți în ziar că un jandarm de 35 de ani a decedat. Aș vrea să îi intreb pe cei care nu sunt de acord cu aceste măsuri, ce vină a avut acel jandarm că a murit din cauza covidului? Cred că rețelele de socializare au o influență negativă uneori. Eu nu aș da voie celor nevaccinați să participe la nici un fel de eveniment. Cei care sunt vaccinați pot contacta boala dar nu sunt la fel de contagioși ca cei nevaccinați. Dau exemplu Danemarca, țară în care s-a vaccinat peste 70% din populație iar acum au ridicat toate restricțiile. Dacă s-ar vaccina mai mulți și la noi, am reveni la viața normală” declară Dan, 45 de ani.
”Consider ca măsurile acestea trebuiau implementate de la bun început, chiar din 2020, mi se pare normal să se dea voie doar celor care sunt sănătoși și că nu există riscuri de a împărți boala. Cred că ar trebui să se respecte această masură pentru a diminua gradul de infectare”, declară Ana, 23 ani.
Ce spune HORECA
”Din momentul în care a intrat în vigoare măsura impusă de guvern, de luni am observat o scădere enormă a numărului de clienți în cinema. Noi am respectat măsurile impuse, pemițând pe perioada verii o ocupare a sălii de 70% și la momentul actual de 50%. Cred că dacă vom trece de incidența de 6/1000 de locuitori va trebui să închidem activitatea. În legătura cu prezentarea certificatului de vaccinare și a testului PCR pentru a putea intra în sala de Cinema, clienții au fost deschisi, nu am avut plângeri. Noi am verificat documentele la intrare.”, declară C.D proprietar Cineplex Satu Mare.
“Susțin cu tărie această măsură de verificare a oamenilor. Consider că ar trebui să fie o separare între cei vaccinați și cei nevaccinați pentru desfășurarea evenimentelor în siguranță. Ca și organizator de nunți sunt conștient că această măsura afectează industria evenimentelor dar în același timp îi poate impulsiona pe oameni să se vaccineze!
România are rata de vaccinare extrem de mică, comparabilă cu Bulgaria, așa nu vom învinge pandemia. Consider că și educația si informațiilor false despre vaccin din mediul online contribuie la aceste rezultate nesatisfăcătoare. Bunul comun primează în fața bunul personal, trebuie să ne supunem”,declară Vasile Lup, proprietar Paloma.
Poziția autorităților
“În loc să închidem anumite localuri, ideea e să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineînțeles, mai sunt și alte condiții: organizarea de conferințe, congrese, dacă te duci în anumite locații în spații închise, dacă este incidența mai mare sau în anumite situații să folosești această modalitate de verificare”, a spus Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Noile măsuri cu privire la sălile de concerte, cinema
Conform noilor reguli şi măsuri impuse de autorităţi, începând de luni, 20 Septembrie, sala de concerte a Filarmonicii poate primi doar 50% din capacitatea sa, astfel numărul locurilor este limitat.
La concerte pot participa persoanele care:
-sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare
-prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
-prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
-se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.




















