Organizat de Asociația ECOHUMAN ,,LIFE TREE,, (Asociația Ecologică și Umanitară ”Copacul vieții”) Satu Mare alături de Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, în cadrul Proiectului ReCoN-nect (The Green Deal - Research Comunication to Comunities) sub egida evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021, în data de 24.09.2021(vineri).va avea loc evenimentul ”Porți deschise pentru un viitor verde”. Evenimentul va avea loc la Odoreu pe amplasamentul Zonei Ecoturistice ,,Magia Someșului,, recent dată în folosință ca rezultat al proiectului ,,Coridor verde fără frontiere,, finanțat prin Programul INTERREG V-a. Pentru buna desfășurare a activităților, evenimentul va avea loc cu sprijinul și participarea Primăriei Odoreu a Serviciului Teritorial de Arii Naturale Protejate Satu Mare, a unităților de învățământ preșcolar și școlar cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, precum și a ONG-urilor de mediu și a celor care au ca obiectiv de activitate promovarea meseriilor tradiționale și a valorilor culturale.
Scopul evenimentului este mobilizarea comunității sătmărene pentru implicarea în cât mai multe activități ecologice care se vor desfășura în ziua de 24.09.2021 în intervalul orar 9.00-22.00 organizate în contextul a trei evenimente de mediu conform calendarului ecologic: ,,Săptămâna Mobilității Europene,,, , ,,Ziua Mondială a Curățeniei,, și ,,Ziua Mondială a Deșeurilor Electrice și Electronice,, .
Activitățile se vor desfășura după următorul program:
În intervalul orar: 9.00-13.00
1. Festivitatea de deschidere a evenimentului,;
2. Evaluarea rezultatelor Programului de educație ecologică: ,,Colectează, Reciclează, Creează!,, precum și a concursului de idei de proiecte de valorificare a deșeurilor electrice și electronice, activități desfășurate în perioada premergătoare la nivelul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu,, și dezvelirea statuii realizată de către un grup de elevi sub îndrumarea profesorilor sculptori de la Liceul de Arte ,,Aurel Popp,, Satu Mare din deșeurile de DEEE colectate de către elevii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu,,. care, ca simbol al zonei va fi amplasată la intrarea în zona ecoturistică ,,Magia Someșului,,;
3.Activități eco-sportive: ”Parada viețuitoarele protejate,, - majoretele și preșcolarii îmbrăcați în ținute personalizate se vor deplasa în jurul porțiunii lacului destinat plantației de nuferi pentru a sensibiliza importanța protecției și conservării speciilor de floră și faună specifice zonei protejate aflate pe cale de dispariție; ”Maraton pentru protejarea biodiversității,,- participanții se vor deplasa pe jos în jurul lacului și vor purta pe tricouri în loc de numere imaginea unei specii protejate din aria protejată Sit Natura 2000, ,,Someșul Inferior,, pentru a sensibiliza comunitatea cu privire la importanța protecției habitatelor specifice zonei protejate; ”Marș ciclist,, - deplasări cu bicicletele în jurul lacului din cadrul zonei ecoturistice ,,Magia Someșului”; ”Ecologizarea râului Someș,, - deplasări cu caiacele pe Someș și colectarea deșeurilor care la finalul acțiunii vor fi transportate la depozitul ecologic de la Doba în vederea reciclării respectiv depozitării în celulă a părții biodegradabile;
În intervalul orar: 13.00-22.00: Activități în ateliere de lucru amenajate în aer liber cu implicarea unităților de învățământ, ONG-uri și agenți economici, după cum urmeză:
-ateliere de realizare de obiecte din deșeuri reciclabile prin metoda origami;
-atelier de realizare de ceaiuri din plante medicinale prin presare la rece;
-atelier de realizare jucării din deșeuri reciclabile (mingi ,,simi,,);
-atelier de realizare de păpuși din deșeuri de lemn, pictarea și îmbrăcarea lor cu hăinuțe realizate din deșeuri de dantelă;
-atelier de olărit;
-atelier de sensibilizare a tinerilor față de miracolele naturii;
-atelier de împletit coșuri din hârtie;
-atelier de realizare de tablouri pe bază de licheni;
Totodată, Liceul de Arte ,,Aurel Popp,, va amenaja la intrarea în punctul de informare-documentare, o expoziție de pictură cu lucrările elevilor iar câțiva elevi vor imortaliza ziua dedicată evenimentelor de mediu prin pictarea de peisaje din locație urmând ca tablourile astfel realizate să fie expuse ulterior în incinta punctului de informare-documnetare.
Fiecare participant, la sosire, va primi câte un medalion cu șnur verde realizat din ceramică cu sigla proiectului și pe care îl va purta pe perioada evenimentului ca simbol al acestuia și îl va păstra ca amintire primită din partea organizatorilor cu ocazia participării la această manifestare ecocivică;
La finalizarea activității desfășurate, fiecare participant va primi câte o ,,mână,, realizată din hârtie de culoare verde pe care se va regăsi eco-mesajul participantului și pe care o va pune ca amprentă pe globul pământesc cu diametru de 1,5 m, acoperit cu material textil de culoare gri (culoarea planetei la ora actuală ca urmare a polurăii) aflat la intrarea în zona ecoturistică și care, avem toată speranța că se va transforma în culoare verde ca urmare a efectului mișcării ecocivice desfășurate cu participarea comunității sătmărene.
Locația Zonei Ecoturistice ,,Magia Someșului,, se află la ieșirea din localitatea Odoreu. În dreapta indicatorului care marchează sfârșirul localității Odoreu se merge pe un drum pietruit și la o distanță de aproximativ 200m se află intrarea în zona ecoturistică.
Având în vedere faptul că activitățile se vor desfășura în aer liber, locația are o suprafață de 10 ha, prin urmare pot fi asigurate condițiile pentru respectarea restricțiilor impuse de pandemie precum și a condițiilor în care pot fi desfășurate astfel de evenimente (participanții vor purta mască și se va respecta distanțarea).




















