Un bărbat din județul Satu Mare nu mai are acte, sau cel puțin un buletin de identitate de peste 40 de ani, adică de dinainte de Revoluție. Acum, ajutat de un om cu suflet, încearcă să își facă buletinul pentru că are nevoie să fie internat și operat la o mână. Cei doi, însă, acuză un polițist sătmărean că zădărnicește acest lucru. Pe de altă parte, însă, omul legii spune că a făcut totul ca la carte.
Povestea unui om care nu a mai are acte de peste 40 de ani Sătmăreanul Gheorghe Mezei, din comuna Supur, este un caz aproape singular în județ. El a lucrat de când se știe ca cioban, astfel că de peste 40 de ani el nu și-a mai reînnoit buletinul.
Nici nu avea de ce, pentru că oile nu îi cereau actul de identitate, iar cei care îl angajau nu aveau, nici ei, nevoie de un astfel de act.
Actele îi pot salva viața Prin luna iulie, Gheorghe Mezei, și-a fracturat brațul drept. Cum nu avea acte, a fost dus la un medic sătmărean care i-a făcut o operație de mântuială, însă cum nimic nu a fost înregistrat, respectivul medic nu mai poate fi tras la răspundere.
Acum Gheorghe Mezei are nevoie să fie internat în spital și operat din nou, dar acest lucru nu se poate face pentru că nu are niciun act.
Un om de bine din comuna Supur, Petre Berinde, s-a oferit să îl ajute pe Gheorghe Mezei să își facă actele ca, mai apoi, să poată fi internat în spital.
Polițist acuzat Însă lucrurile nu par deloc simple. De circa două luni de zile, Petre Berinde se străduiește să facă rost de actele pentru Gheorghe Mezei, oferindu-se să îl ia în spațiu, dar încă nu s-a reușit acest lucru.
Potrivit lui Petre Berinde, vinovat de acest lucru ar fi un polițist de la poliția de proximitate Satu Mare, care, pe motiv că nu l-ar fi găsit la domiciliul declarat, ar fi dat un aviz nefavorabil.
Între timp, starea brațului lui Gheorghe Mezei s-a alterat foarte tare, fiindu-i pusă în pericol chiar viața. Bărbatul are nevoie urgentă de acte, de internare și de operație, altfel riscă să moară.
Între timp, Petre Berinde a umblat în stânga și în dreapta, iar joi a reușit să introducă, pentru a doua oară, actele necesare pentru actele lui Gheorghe Mezei.
Speră că actele vor ieși în cel ai scurt timp posibil, astfel încât bărbatul bolnav să poată fi internat în spital și operat.
Polițistul se apără Vizavi de gestul făcut de polițitul de proximitate, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare. Paula Gabor, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest că polițistul acuzat a efectuat procedura ca la carte. L-a căutat pe Gheorghe Mezei atât la o locuință declarată în municipiul Satu Mare, cât și la locuința din Supur al lui Petre Berinde, dar nicăieri nu a dat de el. Mai mult decât atât, l-a invitat pe Petre Berinde să se prezinte cu Gheorghe Mezei la sediul Poliției din Satu Mare, însă acest lucru nu s-a petrecut. În această situație, nereușind să identifice persoana, polițiștul de proximitate a dat aviz nefavorabil pentru obținerea documentului de identitate atât de necesar.
Sperăm că acum lucrurile vor merge mai bine de data aceasta, că Gheorghe Mezei își va obține în scurt timp actul de identitate, va putea fi internat, operat, iar viața sa salvată.
Florin Dura




















