Prin urmare, ISJ încearcă să se scuze, dar vorba românească spune că cel ce se scuză, se acuză
Mircea Govor și Kereskényi Gábor, în ziarul de joi, 9 septembrie 2021, au atacat ferm numirile politice ale directorilor de școli, în care au spus că PNL și inspectorul școlar general Anișoara Boitor fac referiri strict politice, nu numiri pe bază de competență.
”Schimbarea directorilor din pix e una politică…Atâta pot spune că pe toți i-au schimbat politic. Tot ce e îmbrăcat în galben sau e în PNL ăia sunt șefi. În rest, pe toți îi dau afară…Să vină cineva să mă contrazică. Asta însă, din punctul meu de vedere, e în afara legii, de fapt e o cutumă veche de 30 de ani și nimeni n-a făcut nimic în acest sens de atunci. Directorii de școli toți sunt puși politic, că mai scapă câte unu, doi, că își negociază ei, că mai au o relație sau schimbă cămașa, asta e…Singurii care mai scapă cu viață…politică sunt funcționarii publici de la deconcentrate. De exemplu, Nicu Dumuța de la DSVSA a câștigat în instanță și va rămâne director și mai e Virgil Dragoș la APIA, care dacă e dat afară va merge și el și își va recâștiga postul în instanță… Dar ceilalți, la școli sau unde nu sunt funcționari publici vine tăvălugul galben și schimbă tot!”, a spus Mircea Govor, legat de scandalul numirilor de noi directori la unele școli sătmărene.
„Nu îmi place să mă ascund după degete, dar știm că aceste numiri nu sunt făcute pe baza criteriilor profesionale, iar acest lucru a fost cel mai accentuat în acest an. Nu mi se pare corect că printr-o simplă decizie a inspectorului școlar general se schimbă directorul pe criterii politice”, a spus primarul Kereskényi Gábor.
ISJ încearcă să contrazică un fapt care este real
Având în vedere faptul că în spațiul public s-au erijat diverse voci ale aparatului administrativ județean sătmărean care acuză inspectorul școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare în privința unor posibile ingerințe politice în ceea ce privește numirea unor directori din instituțiile de învățământ preuniversitar din Satu Mare, vă facem cunoscute următoarele aspecte:
1. Prin urmare, acuzațiile invocate în spațiul public sunt total nefondate, dar și detașarea în interesul învățământului pentru toți directorii numiți în ianuarie 2021. În aceste condiții, au beneficiat de continuitate pe funcție 38 de directori și au fost 2 numiri noi, pentru două instituții de învățământ, din considerente obiective.
2. În conformitate cu art. 27 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din 30.05.2017, aprobată prin OMEN 3969/2017, directorii sunt numiți prin decizia inspectorului școlar general, însă cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate.
3.Toți directorii sunt numiți, prin detașare în interesul învățământului, pentru o perioadă determinată, și anume până la finalul anului școlar în curs sau până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director, iar inspectorul școlar general își rezervă dreptul de a dispune încetarea acestor detașări în afara datelor prevăzute mai sus.
Prin urmare, acuzațiile invocate în spațiul public sunt total nefondate, toate deciziile inspectorului școlar general respectă întocmai legislația în vigoare, iar criteriile care stau la baza acestor numiri au în vedere performanța managerială, etica și deontologia profesională, dar și continuitatea unor proiecte de anvergură la nivelul acestor instituții.
Indiferent de cine ce spune şi ce poziţii publice se iau, ultimele numiri ne-au demonstrat că, într-adevăr PNL şi-a pus în funcţie directori la şcoli, din păcate mulţi dintre ei nu sunt competenţi în a se conduce pe ei înşişi, darămite o instituţie de învăţământ.
Din păcate, ne batem joc de viitorul ţării noastre numind politic directori în astfel de posturi cheie .




















