Românii simt din plin scumpirile alimentelor şi a utilităţilor. Alimentele de bază s-au scumpit în ultimul an cu aproape 3 la sută, confirmă datele Institutului Național de Statistică. În consecinţă, oamenii sunt mult mai atenți la produsele pe care le pun în coșul de cumpărături.
Impactul e mult mai mare la românii cu venituri mici, decât la cei cu venituri mari. Românii care resimt aceste creșteri de prețuri sunt cei care au salariu minim pe economie, dar și pensionarii care trăiesc de la o luna la asta cu o pensie minimă.
Cât va fi factura la gaz pe o garsonieră la iarnă, 500 de lei?
“Aceste scumpiri nu mi se par binevenite având în vedere că încă suntem în pandemie și imediat în criză economică. Mulți oameni și-au pierdut locul de muncă, unele firme s-au închis. Toate se scumpesc. Eu azi am plătit asigurarea la mașină, iar prețul s-a dublat! O firmă a dat faliment iar restul au mărit prețurile. Eu stau la parter, într-o garsonieră și nu îmi permit să tot achit așa mari facturi pe o camera, într-o garsonieră. Acum 2 ani am avut 250 lei/ lună factură la gaz, acum cât voi avea 500? Drept urmare voi izola tot imobilul.
Înainte de pandemie ziceam că aveai nevoie de 3000 de lei ca să traiești decent. Acum însă tind să cred ca ar trebui 4000 de lei pentru a te descurca. Nu știu cum vor face față cei cu minimul pe economie? “ declară Maria, 31 de ani.
“Prețurile au început să crească ca o avalanșă. Au început la electricitate,gaz apoi și la produsele de bază. Nu înțeleg unde este baza creșterii acestor prețuri? Din păcate cei care au de suferit sunt românii, mai ales cei al căror venituri sunt de clasă medie sau joasă. E greu ca dintr-o dată să ai cheltuieli mai mari cu 50% în condițiile în care cheltuielile anterioare erau la limita subzistenței.
În ceea ce mă privește, cheltuielile în ultima lună față de cele din primăvara de exemplu, sunt mai mari pe un consum asemănător. Diferenţa este de 50%, enorm de mult, în condiţiile în care lucrurile nu merg bine deloc în ţară. Eu mă încălzesc cu lemne. În toamna anului trecut am cumpărat o maşina de lemne cu 1200 de lei iar acum aceeaşi maşină costă 1800 de lei!
Cred că ar trebui trebui plafonate preţurile la electricitate, gaz, combustibil. Degeaba cresc salariile că vor trece şi preţurile şi atunci se produce inflaţie. Ce pot să zic de preţurile la benzină?Au crescut enorm. Consider că o familie cu 2 copii pentru a se putea descurca decent are nevoie de minim 1500 de euro şi să nu aibă chirie“, declară Andrei 45 de ani.
Prețurile au început să crească ca o avalanșă
“Sunt pensionară şi pot spune că abia mă descurc cu cheltuielile. Când am văzut cât au crescut preţurile am fost dezamagită. Stau într-un apartament cu două camere. Am noroc cu copiii mei care mă mai vizitează şi mă mai ajută, altfel nu ştiu cum m-as descurca, pensia nu îmi ajunge. Preţurile pe care le avem nu mi se par pentru nivelul de trai din România”, a declarat Angela, 70 de ani.
Specialiștii se așteaptă ca prețurile alimentelor să atingă nivelul maxim chiar în perioada sărbătorilor de iarnă.
Sezonul marilor scumpiri la gaze abia din toamnă va începe
Energia electrică, uleiul, gazele și carburanți sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult față de august 2020. Energia electrică s-a scumpit cel mai mult. Românii vor plăti cu 25 lei în plus la fiecare sută de lei facturată. Și pentru gaze plătesc românii acum cu peste 20% mai mult decât în vara anului trecut, dar sezonul marilor scumpiri la gaze abia din toamnă va începe.
Și prețurile de la pompă au crescut în ultimul an. Potrivit datelor INS, un litru de combustibil costă acum cu peste 14% mai mult ca în august 2020. Dacă anul trecut șoferii puteau cumpăra litrul de benzină și motorină cu circa 4,5 lei, acum trebuie să scoată din buzunar circa 6 lei.În ceea ce privește alimentele, scumpiri au fost la ulei, telemea de oaie, pește proaspăt și margarină.
Adriana Nistor




















