Astăzi s-a deschis traficului primul tronson al Variantei de Ocolire a municipiului Satu Mare, între Drumul Careiului (DN 19) și strada Aurel Vlaicu (DN 19A), tronson care include și noul pod peste râul Someș. Aceasta este una dintre cele mai importante investiții realizate în județul Satu Mare în ultimii 30 de ani și care va avea efecte pozitive atât asupra decongestionării traficului cât și asupra dezvoltării economice a zonei. Acest lucru a fost posibil odată fostului ministru sătmărean, Ovidiu Silaghi, a Guvernului USL de la acea vreme, dar și a conducerii Consiliului Județean, prin grija vicepreședintelui de atunci, Mircea Govor.
Podul de pe Centură, inaugurat
La evenimentul de inaugurare a Variantei Ocolitoare au mai participat Cristian Ovidiu Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus și Cristian Valer Beșeni, administratorul public la județului, Kovács Máté, prefectul județului, Altfatter Tamás, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, senatori și deputați sătmăreni.
Deschiderea acestei prime porțiuni a centurii permite acum Consiliului Județean Satu Mare o accelerare a demersurilor pe care le face pentru dezvoltarea Drumului Expres Satu Mare – Baia Mare. În următoarele zile va fi trimisă spre publicare reactualizarea studiului de fezabilitate pentru acest drum expres.
Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare a declarat: “Inaugurarea acestor 4 kilometri din Varianta de Ocolire a municipiului Satu Mare reprezintă o primă etapă dintr-o dorință foarte veche a județului, care are în vedere interconectarea drumurilor județene cu cele regionale prin Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare, dar și cu rețeaua de autostrăzi europene prin conexiunea cu Drumul Expres M49 din Ungaria. În perioada mandatului meu de parlamentar, împreună cu deputații de la acea vreme, Kereskenyi Gabor și Erdei D. Istvan, am căutat anual resurse financiare pentru Varianta de Ocolire, iar la insistențele noastre s-a început realizarea studiului de fezabilitate și a demarat astfel investiția. Studiul de fezabilitate a fost finanțat în anul 2006 de cele două județe - Satu Mare și Maramureș și a fost actualizat în anul 2014 pentru cei 20 de kilometri ai Variantei de Ocolire a municipiului Satu Mare”.
Cozma bate câmpii, Kereskenyii îi dă peste nas
Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, s-a folosit și de acest prilej să bată câmpii. El a afirmat că Șoseaua de Ocolire a municipiului Satu Mare este opera guvernului liberal. Deși toată lumea știe că, până în momentul în care guvernul liberal a venit la putere, guvernul anterior, PSD, a asigurat finanțarea, a demarat construcția și care a ajuns la un 70% în momentul în care au venit liberalii la puetere.
De altfel, într-o postare de-a sa pe Facebook, primarul municipiului satu Mare, Kereskenyi Gabor, îi dă peste nas lui Cozma și spune lucrurilor pe nume.
”Pentru ca proiectul să devină realitate, fără îndoială un mare merit îl are fostul ministru Ovidiu Silaghi, în mandatul căruia de ministru al Transporturilor a fost asigurată finanțarea. A fost nevoie și de un efort intens din partea Primăriei Satu Mare pentru a înlătura toate obstacolele din punct de vedere juridic, astfel încât lucrările să înceapă în urmă cu 3 ani”, a spus Kereskenyi, fără să pomenească nimic despre guvernul liberal, atât de lăudat de Cozma.
Cine sunt artizanii Centurii?
Primele fonduri pentru Centura Sătmarului au fost alocate în data de 15 decembrie.
”Ministrul Transporturilor a prezentat azi în Comisiile reunite de Buget-Finanțe ale Camerei Deputațilorși Senatului bugetul pe 2018 și lista investițiilor care vor fi realizate în 2019. Astfel, sunt prevăzute fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centura de ocolire a municipului Satu Mare (86,887 milioane lei) și la Centura de ocolire a municipiului Carei (20,931 milioane lei). Deputatul de Satu Mare, Ioana Bran, membru al Comisiei de Buget –Finanțe, a declarat că sumele vor fi suplimentate la rectificare astfel încât lucrările la aceste obiective de investiții să poată fi finalizate”, scria la acea vreme Gazeta de Nord Vest.
Lucrările de construire a variantei de ocolire a municipiului Satu Mare au fost aprobate de Ministerul Transportului în baza documentului remis în data de 14 iunie 2018. Unul dintre artizanii acestei investiții este și fostul ministru al Transporturilor, sătmăreanul Ovidiu Silaghi.
Documentul remis la acea vreme de Ministerul Transporturilor arată printre altele că este vorba de Etapa I a acestei investiții esențiale pentru cetățenii municipiului Satu Mare.
”Se autorizează executarea lucrărilor de construire aflate numai în limitele coridorului expropriat. Valoarea lucrărilor autorizate este de de 253,61 milioane lei, fără TVA. Durata de executare a lucrărilor este de 18 luni, calculată de la începerea efectivă a lucrărilor”, se arată în documentul mai sus menționat.
Un alt artizan al acestei investiții este fostul viucepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor. Acesta a făcut de nenumărate ori lobby la Guvernul PSD de la București pentru alocarea fondurilor necesare în vedreea realizării Șoselei de Centură.
Chiar și după ce nu a mai ocupat această funcție, Mircea Govor l-a adus în mai multe rânduri pe fostul directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, la insistențele căruia au fost urgentate lucrările la Centura Sătmarului.
Frâne puse de Guvernul PNL
Ulterior, după ce Guvernul PNL a ajuns la putere, lucrările la Șoseaua de Centură au cunoscut un anumit regres, din cauza faptului că bugetul pe anul 2020 a Guvernului PNLprevedea tăieri substanțiale de fonduri pentru Șoseaua de Centură.
Acest lucru a fost taxart rapid de PSD.
”PSD acuză Guvernul PNL că blochează Centura de ocolire a municipiului Satu Mare. Social-democrații arată cu degetul către liberali și spun că aceștia au început să taie fonduri de la infrastructură, în funcție de culoarea politică a inițiatorilor proiectelor.
Reprezentanții Partidului Social Democrat spun că mai multe proiecte majore, printre care se numără și Centura Sătmarului, vor fi blocate ca urmare a subfinanțării. Social-democrații au precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că acţiunea Cabinetului Orban este „un act iresponsabil de vendetă politică”, scria Gazeta de Nord Vest la data de 8 ianuarie 2020.
Acesta este și motivul pentru care Centura Sătmarului nu a fost finalizată la timp, adică finele lunii iulie 2021.
Deci Guvernul PNL nu numai că nu a ajutat la construirea acestei Șosele de Ocolire a municipiului Satu Mare, așa cum fals a arătat Cozma, ci a pus umărul serios la frânarea acestei investiții.
Promisiuni aproape imposibile
Oficialitățile afirmă că întreaga Centură a Sătmarului va fi dată în folosițnă în acest an. Lucru foarte puțin probabil la stadiul în care se află lucrările în acest moment. Și asta nu datorită faptului că firma constructoare nu și-a văzut de treabă ci din cauza faptului că Guvernul PNL a tăiat serios o oarte din fondurile alocate inițial pentru Centura Sătmarului.
În ceea ce privește Șoseaua de Ocolire a municipiului Satu Mare este vorba despre construcția a 19,54 km de drum național, construcția a 3 intersectii la nivel, a 4 noduri rutiere,a 10 poduri/pasaje si a doua parcari de scurta durata.




















