Un accident de circulaţie care iniţial a fost soldat doar că răniţi, s-a transformat ulterior într-un accident mortal. Este vorba despre accidentul produs la data de 29 septembrie în localitatea Mărtineşti.
Potrivit informațiilor PresaSM, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a murit la Spitalul Județean Satu Mare la câteva zile după ce a fost victimă a unui accident rutier produs în Mărtinești.
Acesta era pasager într-o mașină, condusă de un alt bărbat, în vârstă de 42 de ani.
În data de 29 septembrie, în jurul orei 09.40, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19F, în localitatea Mărtinești.
În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mărtinești, aflându-se la volanul unui autoturism, din direcția comunei Odoreu înspre municipiul Satu Mare și ajungând la intersecția cu strada Principală, din localitatea Mărtinești, a efectuat un viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism care circula din sens opus condus de un tânăr, de 24 de ani, din Odoreu, intrând în coliziune cu acesta.În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto și a unui bărbat, de 30 de ani, care se afla în primul autovehicul menționat. Totodată în urma impactului un alt bărbat, de 44 de ani, pasager tot în primul autoturism a suferit vătămări corporale grave.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă în cauză în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




















