Încă un pas făcut spre finalizarea lucrărilor la Luna Șes

Încă un pas făcut spre finalizarea lucrărilor la Luna Șes
|||

Zona turistică Luna Șes are asigurat necesarul de apă potabilă și apă tehnologică pentru a funcționa în condiții optime. Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor realizate pentru obiectivul de investiții “Alimentarea cu apă potabilă a zonei Luna Șes și înmagazinarea apei printr-o acumulare permanentă pentru tunurile de zăpadă”.
Principalele lucrări au constat în realizarea lacului de acumulare cu un volum de aproximativ 19.000 mc - care va asigura alimentarea tunurilor de zăpadă și a apei potabile pentru zona turistică, realizarea unei stații de pompare și a stației de tratare a apei.
În cadrul comisiei de recepție au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Orașului Negrești-Oaș, Inspecției de Stat în Construcții Satu Mare, Serviciului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, constructorului PRESCONSTRUCT OAȘ SRL și ai ADI Luna Șes.
„I-am mulțumit astăzi constructorului pentru realizarea acestei noi etape importante în dezvoltarea zonei turistice Luna Șes. Următorul pas este recepționarea pârtiei și a telescaunului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus.
Lucrarea a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, valoarea totală a lucrărilor (construcție și proiectare) fiind de 2.783.219,73 lei cu TVA.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble