PSD a pus STOP proiectului de lege inițiat de PNL care condiționa dreptul la muncă!

PSD a pus STOP proiectului de lege inițiat de PNL care condiționa dreptul la muncă!

PSD a reușit să oprească adoptarea unei legi neconstituționale, care ar fi dat naștere unor grave discriminări între angajații din sectorul public și cei de la privat, dar și între diverse categorii socio-profesionale. Acest proiect ar fi produs dezechilibre grave în sectoarele critice din prima linie în combaterea pandemiei. Impunerea unei astfel de măsuri, în plin vârf al pandemiei, ar fi adâncit catastrofa sanitară actuală. Votul PSD a fost decisiv. Toți senatorii PSD au votat împotriva acestui proiect de lege, în forma susținută de PNL, UDMR și USR. Amendamentul PSD, conform căruia ”statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii” a fost respins în Comisia de Sănătate, dominată de majoritatea de dreapta. PSD sprijină recomandările Uniunii Europene în ceea ce privește controlul pandemiei, dar nu este de acord cu derapaje care adâncesc criza sanitară.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble