Sătmărenii, din ce în ce mai săraci

Sătmărenii, din ce în ce mai săraci

Din nefericire, pandemia de coronavirus îi face pe sătmăreni din ce în ce mai săraci. În timp ce salariile se află pe un trend descendent, prețurile cresc galopant. Într-o singură lună, puterea de cumpărare a sătmărenilor a scăzut cu aproape două procente.

 

Salariile sătmărenilor
Câştigul salarial mediu nominal brut înregistrat în luna iulie 2021 a fost de 4461 lei, potrivit Direcției Județene de Statistică Satu Mare.
Pe principalele sectoare ale economiei, câştigurile medii salariale brute au fost de 5023 lei în agricultură, silvicultură şi piscicultură, de 4104 lei în industrie şi în construcţii şi de 4902 lei în domeniul prestărilor de servicii.
Câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna iulie 2021 a fost de 2814 lei, mai mic cu 27 lei comparativ cu cel din luna precedentă (-1,0%). În sectorul agricultură, silvicultură şi piscicultură, câştigurile medii salariale nete au fost de 3030 lei, în industrie şi în construcţii de 2721 lei şi în domeniul prestărilor de servicii de 2924 lei.

Prețurile, în continuă creștere
Indicele mediu al preţurilor de consum din luna iulie 2021 faţă de luna octombrie 1990 – luna anterioară liberalizării preţurilor – este de 473943,28% pe total (+4,95% faţă de luna iulie 2020), 324386,72% la mărfurile alimentare (+2,33%), 545270,98% la cele nealimentare (+7,64%) şi de 859806,24% la servicii (+2,74%).
Rata medie lunară a inflaţiei în perioada 1.I.-31.VII.2021 a fost de 0,6% pe total (comparativ cu 0,2% în perioada corespunzătoare a anului 2020), 0,4% la mărfurile alimentare, 0,9% la mărfurile nealimentare şi 0,3% la servicii.

Puterea de cumpărare, în scădere
Raportul dintre indicele câştigului salarial mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum din luna iulie 2021 faţă de luna anterioară a fost de 98,1%.

Numărul șomerilor
Numărul şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare era, la sfârşitul lunii iulie 2021, de 4585 persoane, în scădere cu 275 persoane (-5,7%) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Din numărul total al şomerilor, 89,4% aveau nivel de instruire primar şi fără studii, gimnazial sau profesional (84,3% la sfârşitul lunii iulie 2020), iar 46,1% erau femei (46,8%).
Rata şomajului la sfârşitul lunii iulie 2021 era de 3,1%, în scădere cu 0,2% comparativ cu cea din perioada corespunzătoare a anului precedent şi cu 0,6% comparativ cu cea de la sfârșitul anului 2020.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble