Direcția de Cultură a Municipiului Carei continuă proiectul intitulat „Zile Naționale ale țărilor U.E.", relansat în 16 februarie anul acesta și având tema „Castele și cetăți", care are ca scop cunoașterea și promovarea valorilor culturale și turistice ale țărilor membre din Uniunea Europeană.
Proiectul are ca scop familiarizarea careienilor, precum și a vizitatorilor municipiului Carei cu valorile culturale specifice țărilor Uniunii Europene.
Cu ocazia Zilei Naționale a Regatului Spania, sărbătorită la 12 octombrie, reprezentanții Direcției de Cultură a Municipiului Carei au expus marți, 12 octombrie 2021, zece imagini care reprezintă castele și cetăți reprezentative din Spania.
Expoziția va putea fi admirată în perioada 12 – 28 octombrie 2021, în holul de la intrarea principală a Castelului Károlyi din municipiul Carei.




















