Zamfir Silaghi a urcat pentru prima dată pe o scenă sâmbătă seară, 6 noiembrie 2021, la iUmor și a câștigat admirația publicului cu numărul său de comedie, ajungând în finală, în urma votului publicului. Anunțul a fost făcut luni seară.
Zamfir Silaghi i-a surprins pe toți de la iUmor cu glumele sale pe care le-a conceput fix pentru emisiune. Spune despre el că e puțin antisocial, dar s-a descurcat de minune, conform informatiilor a1.ro
Zamfir Silaghi a apărut pe scena iUmor puțin nesigur pe el, spunând că nu se consideră foarte sociabil și pe alocuri boring, dar jurații au avut o cu totul altă părere despre apariția și glumele sale. Delia i-a spus că este potrivit pentru emisiunea iUmor.
A avut un text foarte bun și inteligent, așa cum spune Mihai Bendeac, și a primit două voturi de DA!
„Bună seara. E prima dată când sunt pe o scenă și am venit să vă spun niște glumițe pe care le-am scris special pentru iUmor. Am un prieten necrofil și l-am întrebat cum îi plac lui femeile și mi-a spus – una caldă, una rece”, a fost una dintre glumele sale.
MIHAI BENDEAC: ”Domnul meu, aveți o inteligență care nu mă surprinde, nu păreți … Încercam să spun un lucru frumos. Felicitări, a fost foarte bine”.




















