În municipiul Satu Mare iluminatul decorativ de sărbători a fost pornit în această seară. Cu această ocazie a fost inaugurat și Târgul de Crăciun din Parcul Libertății. Sute de sătmăreni alături de familiile lor și de copii s-au strâns în fața hotelului Dacia pentru a asista la mult așteptatul moment când au fost aprinse luminițele.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a fost cel care, împreună cu cei mici, a început numărătoarea inversă până la aprinderea iluminatului festiv.
“Este un moment așteptat de toți sătmărenii”, a precizat primarul înainte de numărătoarea inversă.
Punctele principale de atracție au fost bradul imens, care a fost impodobit în culori calde, tunelul de lumini care duce spre Biblioteca Județeană dar și renii iluminați care au atras atenția celor mici.
În acest an Primăria a decis să decoreze cu lumini și elemente specifice sărbătorilor de iarnă, nu doar zona centrală, ci și parcurile din cartierele Micro 16, Micro 17 și Solidarității, unde sunt amplasați brazi de Crăciun, și se află figurine luminoase precum reni, oameni de zăpadă, ursuleți, dar și tunele de lumini.





















