În România au fost impuse noi restricții, începând cu sfârșitul lunii octombrie, pentru a aplana numărul ridicat de cazuri. Conform informațiilor obținute de Gazeta de Nord-Vest, o bună parte dintre cetățeni au înțeles gravitatea situației și au respectat măsurile, purtând mască și având asupra lor certificatul verde. O altă parte însă au continuat să organizeze evenimente private, atrăgând asupra lor sancțiuni.
“Sătmărenii respectă în mare parte măsurile dar mai sunt și excepții” “De când s-au introdus noile măsuri nu am observat să fie încălcări foarte grave. Noi am dat pentru nepurtarea măștii 10 amenzi până acum, în general încercăm să dăm avertismente. Amenzile pornesc de la 500 lei și pot ajunge la 2500 lei pentru nerespectarea măsurilor sanitare care s-au introdus de către guvern. Pentru agenții economici și societăți amenzile pornesc de la 1000 de lei și pot ajunge până la 15 000 de lei. În Satu Mare însă, nu s-a acordat amenda maximă unei societăți până acuma. Amenda se acordă în funcție de gravitatea situației, de exemplu pentru nerespectarea programului de închidere, HORECA riscă o amendă consistentă.
Dacă întâlnim persoane care prezintă certificate digitale false, datoria noastră este să nu îi lăsăm să intre în incintă, iar organele de poliție pot lua măsuri.Dacă suntem solicitați, mergem, constatăm problema și dacă este cazul chemăm colegii de la poliția municipală.
Consider că sătmărenii respectă în mare parte măsurile, mai sunt, bineînțeles, și excepții. Mai avem sătmăreni care mai uită să pună mască sau o mai țin sub nas. Efectuăm controale și la piața de vechituri pentru a vedea dacă se respectă măsurile. În general se respectă, iar unde vedem că oamenii nu poartă mască încercăm să dăm avertismente, nu amendă din prima, mai ales dacă persoanele sunt cooperante și realizează că au greșit. Le explicăm cât ar fi amenda și că data viitoare vor trebui să plătească. Scopul este să fac cetățeanul să înțeleagă ca e spre binele lui să poarte mască.
În legătură cu cei care au fost nevoiți să amâne evenimentele (nunți, zile de naștere etc) înțeleg că pentru ei este frustrant . Având în vedere situația actuală , noi recomandăm ca să se respecte măsurile pentru că este spre binele lor și a celor care participă. Există riscuri chiar dacă toți ar fi vaccinați”, a declarat B.S, director ordine publică în cadrul Poliției Locale.
“Petrecerile se vor putea relua când se vor termina restricțiile” “În legătură cu majoratul de weekend-ul trecut, înțeleg că a fost un eveniment unic, o data în viață dar trebuie ținut cont și de împrejurările actuale. Petrecerile se vor putea relua când se vor termina restricțiile. Nu cred că nu există cetățeni care să nu cunoască măsurile sanitare, pentru că au fost intens mediatizate. Există însă ignoranți care preferă să nu respecte,” a declarat B.S director ordine publică în cadrul poliției locale.
Reamintim că weekend-ul trecut a avut loc o petrecere de 5 stele, în vila unui milionar din județul Satu Mare, care a sărbătorit cu mare fast majoratul fiicei sale, deși în această perioadă evenimentele sunt strict interzise, iar pentru petrecere polițiștii au aplicat o sancțiune de 500 lei, potrivit Kanal D.
La eveniment a fost invitată să cânte celebra artistă Vlăduța Lupău. Petrecerea a avut loc chiar acasă la sărbătorită. Din cauza gălăgiei, dar și a imaginilor postate pe rețelele de socializare, polițiștii s-au deplasat la fața locului, amendându-l pe tatăl fetei cu suma de 500 lei.
Adriana Nistor




















