Veste foarte bună pentru navetiștii transfrontalieri dintre România și Ungaria. Aceștia sunt scuțiți de la carantină.
După cum se știe, Ungaria a intrat de luni dimineața în zona galbenă, cceea ce presupune că orice cetățean român care vin din Ungaria și nu are un test PCR valabil, sau că nu face dovada că a trecut prin boală sau nu e vaccinat este nevoit să stea în carantină două săptămâni.
Surse al Gazetei de Nord Vest au precizat că de la această regulă fac excepție navetiștii trabnsfrontalieri. Aceștia, pe baza unei adeverințe primite de la angajator, sunt scutiți de carantină și își pot desfășura actiuvitatea în condiții bune.
Facem aceste precizări pentru că până acum nu se știa exact care este soarta acestor nevetiști transfrontalieri.
Zilnic, vămile sătmărene cu Ungaria sunt tranzitate de circa o mie de lucrători transfrontalieri. O mare parte dintre ei sunt nevaccinați, iar aceștia, luni dimineață, nu au putut ajunge la locurile lor de muncă, mai ales cei care locuiesc în Ungaria și lucrează la Satu Mare.




















