Prin ce moduri se poate preveni obezitatea în rândul copiilor

Prin ce moduri se poate preveni obezitatea în rândul copiilor

Obezitatea în rândul copiilor se află la cele mai mari cote din istorie. Un factor deosebit de important în prevenirea acesteia îl reprezintă modul în care școlile implementează un sistem prin care cei mici au acces la mâncare sănătoasă și participă la mai multe ore de sport sau activități sportive extrașcolare.

Dulciurile și snack-urile din preajma școlilor

„Obiceiurile sănătoase încep de acasă, așa că cel mai bun mod în care se poate preveni lupta cu obezitatea este ca întreaga familie să adopte un stil de viață sănătos. Planul alimentar al unui copil de școală ar trebui să conțină 3 mese principale și două gustări, indiferent de vârstă, iar mesele trebuie concepute de așa manieră încât să furnizeze toți nutrienții de care corpul lor are nevoie pentru 24 de ore: macronutrienți cum ar fi proteinele, grăsimile, glucidele, apoi vitamine, minerale, oligoelemente, fitonutrienți, antioxidanți și bineînțeles, apă.

Referitor la dulciuri: consider că dulciurile pot face parte dintr-o alimentație echilibrată, dacă nu era așa, erau excluse din piramida alimentară. În toate ghidurile alimentare, recomandarea este să le limităm, nu să le excludem. Părinții ar trebui să-i învețe pe copii cum să se bucure de dulciuri, în porții mici și doar în cadrul unei alimentații echilibrate. Orice dulce ar trebuie să fie consumat în cantități între 20g și 30g. Dulciurile de orice fel au aproximativ 450-500kcal/100g și minimum 50% zaharuri adăugate. Chiar și dulciurile făcute în casă au un conținut caloric mare.

Gustările sănătoase pentru copii sunt fructele proaspete, nucile și semințele, un sandviș mic cu pâine integrală, batoane energizante făcute în casă pe bază de nuci, semințe, fulgi de cereale și fructe uscate. Consider că legumele sunt baza unei alimentații sănătoase, așa că nu ar trebui să lipseasca nici o zi. Dacă nu sunt legume prezente într-o zi în meniu, acel meniu nu are cum să fie echilibrat.

Copiii trebuie de mici obișnuiți cu legume la cel puțin două mese din zi (prânz și cină). Legumele nu trebuie să fie doar o salată mică, opțională pe lângă carne și carbohidrați. Carnea poate lipsi câteva zile, lactatele la fel, chiar și fructele. Consider că asa ar trebui sa gândim „mâncăm legume cu carne', nu „carne cu legume' și atunci ne-am obișnui mai ușor cu conceptul de legume ca bază pentru orice preparat.

Este legea nr. 123 / 2008 care prevede alimentația sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar și Ordinul nr. 1563 / 2008 privind aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor în școli. Conform legii nu ar avea voie să vândă alimentele interzise, doar apa si fructe. Prajituri, bomboane, acadele, care au peste 15 grame de zaharuri per 100 de produs, dar și hamburgeri, pizza, produse de tip patiserie, cartofii prajiti, maioneze, margarina sau mezeluri grase, sunt interzise. Inclusiv chipsurile, alunele sarate sau covrigeii sarati sunt interziși, daca acestia au peste 1,5 g sare/100 g produs (sau peste 0,6 g sodiu/100 g produs) și orice tip de băuturi răcoritoare, cu excepția apei potabile îmbuteliate sau a apei minerale îmbuteliate. Limita de la care alimentele devin nerecomandate sunt peste 20 g grasimi/100 g produs, din care, cumulativ: grasimi saturate peste 5 g/100 g produs acizi grași trans peste 1 g/100 g produs” mărturisește afirmă Caragescu Camelia Maria, nutriționist-dietetician.

Mai multe ore de sport la școală

„Din păcate,România se află printre țările fruntașe în ceea ce privește obezitatea infantilă. Principalele cauze ar fi alimentația nesănătoasă și interesul tot mai slab pentru tot ce înseamnă sport și mișcare. Toată lumea spune că mâncăm nesănătos, că elevii de azi stau doar în fața calculatorului și nu fac mișcare, dar înfulecă în grabă chipsuri și hamburgeri. Știm că la noi, orele de sport sunt sub media țărilor din Uniunea Europeană. Una din cauze ar fi lipsa materialului didactic și anume săli de sport,bazine,etc. E greu de obținut performanțe în ramuri sportive,cu o oră, maxim două pe săptămână când în alte țări sunt și 4-5 ore săptămânal. Avem nevoie și noi de mai multe ore pentru buna desfășurarea a lecției de educație fizică si sport, avem nevoie de cadre didactice bine pregătite, o programă școlară înnoită bazată pe noile competențe generale și specifice și nu în ultimul rând, bază materială. Doar așa îi putem atrage mai mult pe elevi înspre această activitate atât de frumoasă și după părerea mea, cea mai importantă dintre toate” spune Faur Gabriel Andrei, profesor de sport.

Părinții care își duc copiii zilnic la școală cu mașina

„Nu îmi duc copii la școală cu mașina deoarece sunt de părere că după vârsta de 10 ani, pot să se descurce și singurei, avem transportul în comun bine organizat, cu stație de autobuz aproape de orice școală și astfel îi pot crește mai independenți, să se descurce și singuri. Consider că ajut în așa fel și la dezvoltarea lor personală, dar și ajut la scăderea șanselor de a ajunge să sufere de obezitate pentru că mersul pe jos ajută foarte mult. Copii ies de la școală în grupuri și așa fac mișcare, se mai aleargă, se joacă, se plimbă. Dându-i responsabilitate de a merge singur la școală, acesta poate să își organizeze singur timpul” spune Mădălina, mamă a doi copii, din județul Satu Mare.

Rolul părinților cât timp școala este online

„Medicii atrag atenţia asupra legăturii dintre timpul petrecut de copii în faţa ecranelor şi riscul ca aceştia să dezvolte probleme de greutate. În contextul în care mulţi copii învaţă acum de acasă, în faţa ecranelor, părinţilor le revine sarcina de a supraveghea, pe lângă şcoala online şi alimentaţia copiilor.

Conform unui studiu prezentat în cadrul Congresului European și Internațional de Obezitate (ecoico2020), care a fost realizat pe un numar de peste 4 000 de copii între 2 şi 11 ani din opt ţări europene, atât numarul de ore de somn cât şi numărul de ore petrecute în faţa ecranelor sunt asociate cu greutate peste cea sănătoasă. Datele preliminare arată că pentru fiecare oră în plus petrecută în faţa ecranelor riscul de suprapondere creste cu 16%, iar pentru fiecare oră de somn în minus, riscul de suprapondere crește cu 23%. În aceste condiții, şcoala online şi scăderea activităţii fizice transformă sarcina părinţilor legată de controlul alimentatiei şi de asigurarea nutrienţilor necesari pentru dezvoltarea copiilor într-o provocare.

Ce pot face părinții pentru a evita riscul obezității la copii pe perioada școlii online?


  • Asigurarea numărului de ore de somn adecvat copiilor;

  • Limitarea timpului petrecut în faţa ecranelor în afara orelor de şcoală la minim;

  • Asigurarea activităţii fizice;

  • Asigurarea nutrienţilor necesari dezvoltării copiilor. Aceştia pot să fie evaluaţi de către un medic specialist cu ajutorul unui jurnal nutriţional;

  • Limitarea aportului de alimentele nesănătoase şi de zahăr, precum şi de kcalorii acolo unde este cazul. Limita de zahăr de exemplu, în cazul copiilor este de 25 g pe zi şi este foarte uşor de depăşit” afirmă psihologul Petra Lohan.


Educație alimentara în școli este necesară

“Consider că ar trebui niște cursuri de educație alimentară încă din școala generală. Se poate explica copiilor pe limba lor, cu termeni care să îi ajute să înțeleagă. Nici un aliment nu este interzis, copiii ar trebui să mănânce trei mese si două gustări în mod ideal, pentru că sunt în creștere. De asemenea părinții nu ar trebui să meargă la cumpărături când au senzația de foame pentru că riscă să cumpere impulsiv.

Dacă copiilor li s-ar da un pachet de biscuiți sau un cos de fructe, majoritatea ar alege pachetul de biscuiți. Așa au fost obișnuiți și în multe case există dulapul cu dulciuri. Copiii trebuie obișnuiți să nu sară peste micul dejun, să mănânce la senzația de foame și să aibă un program fix de masă. Ideal, gustările ar trebui preparate în casă” afirmă Caragescu Camelia Maria, nutriționist-dietetician.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble