Proiecte de peste 2,6 milioane de lei propuse în județ în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de joi, prefectul județului satu Mare, Altfatter Tamas, a prezentat situația proiectelor care au fost înaintate de unitățile administrativ-teritoriale din județ spre finanțare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Astfel, din totalul valorii de 2.604.313.430 lei a proiectelor propuse, 574.828.290 lei însumează proiectele depuse de Consiliul Județean Satu Mare, 81.072.360 lei cele depuse de municipiile Satu Mare și Carei, 161.980.990 lei valoarea proiectelor depuse de orașele Ardud, Livada, Negrești-Oaș și Tășnad iar restul, respectiv 1.786.431.650 sunt proiectele depuse de comunele din județ. Prefectul Altfatter Tamas salută efortul susținut pentru fundamentarea acestor proiecte și deschiderea conducerii Consiliului Județean Satu Mare și primăriilor pentru a crea condiții mai bune de trai pentru cetățenii județului Satu Mare. ”În acest moment proiectele se află în evaluare la ministerul de resort, sperăm ca în primăvară să înceapă implementarea acestora iar județul nostru să aibă aprobat un număr mare de proiecte.”
În ceea ce privește acțiunea de destructurare a rețelei care prin intermediul punctului de vaccinare de la Petea se presupune că eliberau certificate de vaccinare ilegale, prefectul a transmis următorul mesaj:
”Este un eveniment neplăcut, condamnăm această activitate în condițiile în care începând cu 5 ianuarie 2021 împreună cu DSP am demarat și susținut cu toată energia și cu toate mijloacele materiale și umane campania de vaccinare, am ajuns în toate colțurile județului pentru a aduce vaccinul accesibil tuturor. Nu este normal, cinci tineri care nu au nicio legătură funcția publică să pună în lumină nefavorabilă activitatea noastră. Este bine că aceste fapte sunt cercetate în acest moment, sunt sigur că Justiția va face lumină în acest caz. Activitățile de verificare continuă în întregul județ. Un lucru este cert, Județul Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare nu au nicio legătură cu activitatea ilegală desfășurată la Petea”.
Activitatea la Centrul de Vaccinare de la Petea se desfășoară în continuare în aceleași condiții, cu un program zilnic inclusiv sâmbăta și duminica între orele 10.00 – 22,00 cu vaccin monodoză Jonhson&Johnson.
O ultimă informare, din partea Direcției Silvice Satu Mare are o importanță deosebită pentru toți cetățenii din gospodăriile care se încălzesc în sezonul rece cu lemne. Astfel, urmare a scăderii TVA pentru lemnul de foc de la 19% la 5% toți cei interesați pot găsi în acest moment lemn de foc la prețul de 220 de lei/mc. Există cantități suficiente, la sediile tuturor ocoalelor silvice aparținând de Romsilva din județul Satu Mare.




















