Incendiu la un punct de colectare a deșeurilor din zona centrală a municipiului Satu Mare. Acesta a avut loc astăzi, în jurul orei 11.00, în zona străzii Mircea cel Bătrân/Piața Romană.
Un sătmărean a cerut ajutor prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, după ce un tomberon a luat foc, existând pericolul de a se extinde la mașinile din apropiere, conform informațiilor colegilor de la PresaSM
Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică a Poliției Municipiului Satu Mare și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi. Având în vedere că era un pericol real de extindere, polițiștii și jandarmii nu au mai așteptat până când au ajuns pompierii și au stins focul.
sursa foto: PresaSM




















