Astăzi, în jurul orei 09:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “ Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea unei persoane, rezultată în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Beltiug.
La fața locului s-au deplasat 14 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, una cu echipaj de prim-ajutor și una de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
În sprijin aerian a fost solicitat elicoperul de la Jibou.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit două autoturisme implicate în accident din care au rezultat 3 victime.
Două victime s-au autoevacuat, iar o victimă a fost extrasă de către pompieri în stare inconștientă și necooperantă.
Echipajul SMURD a acordat manevrele de prim-ajutor de urgență victimei inconștiente, însă în ciuda efortului depus de către salvatori, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe echipaj declarând decesul.
Două victime au fost transportate, una cu elicopterul, iar cea de-a doua cu ambulanța SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au prezentat primele informații oficiale din cadrul anchetei deschise în urma accidentului mortal produs astăzi, pe raza localității Beltiug.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 67 de ani, din județul Satu Mare aflat la volanul unui autoturism intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Satu Mare.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei femei, de 52, de ani, din Satu Mare, pasageră în autoturismul condus de barbatul de 67 de ani și rănirea ușoară a acestuia.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Totodată, acestora li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.




















