Biblioteca Județeană Satu Mare în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” a organizat în cadrul zilei de 9 decembrie 2021, începând cu ora 1000, activitatea tematică „Avantajele și dezavantajele tehnologiei”, în sala festivă a unității de învățământ.
Activitatea s-a derulat la inițiativa bibliotecarelor Natalia Răceanu, de la Biblioteca Județeană și Florica Chiș, de la „George Emil Palade”. În cadrul evenimentului au participat elevii claselor a IX-a A, a X-a A și a XII-a A.
Pe lângă cei 40 de elevi, au mai participat diriginți și profesori precum și conducerea liceului, urmând ca informațiile prezentate să fie ulterior diseminate cu ceilalți colegi, în timpul programului de studiu.
Materiale și prezentări pentru susținerea activităților
„Am onoarea după o perioadă lungă în care nu am interacționat cu cititorii să fiu alături de voi, datorită colegei mele Natalia Vâlceanu și doamnei bibliotecare Florica Chiș, și să vorbim despre avantajele și dezavantajele tehnologiei”, afirmă Violeta Tarța.
Violeta Tarța, șef serviciu, alături de Pîrlea Mircea, bibliotecar, au pregătit materiale și prezentări pentru susținerea activităților din cadrul întâlnirii pentru dezbateri interactive pro și contra pe tema tehnologiei.
„În cursul ultimelor decenii, tehnologia a evoluat, dar gadget-urile și internetul sunt principalii agenți responsabili pentru această dezvoltare tehnologică”, spune Mircea Pîrlea.
„Tehnologia vine din urmă cu o viteză fulgerătoare, iar noi suntem generația trecută care cred că am citit mai multe cărți, iar voi sunteți generația luată de această viteză care preferă pur și simplu punerea amprentei pe un ecran”, mărturisește directoarea Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade”.
TinREAD, soft recent achiziționat
Întâlnirea i-a deschis bibliotecarei Florica Chiș oportunitatea prezentării softului TinREAD, recent achiziționat de conducerea unității de învățământ pentru a dezvolta și susține activitatea bibliotecii care funcționează în cadrul Liceului „George Emil Palade”, facilitățile pe care acest soft le oferă atât bibliotecarilor, cât și celor care utilizează serviciile bibliotecii, profesori și elevi, deopotrivă.
„Din martie avem un program nou de bibliotecă, care îmi face catalogarea, înregistrarea, statistică, iar cititorii vor putea accesa de acasă prin bibliotecă cărțile dorite. În cazul în care eu nu dețin cărțile dorite, atunci puteți să le luați din orice bibliotecă legată prin programul TinREAD, iar căutarea cărților se poate face prin cuvinte cheie, ori prin titluri sau nume de autori”.




















