Cerșetori din Sălaj și Bistrița, prinși în Satu Mare

Cerșetori din Sălaj și Bistrița, prinși în Satu Mare

În total, 11 persoane auf ost ridicate de pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, suspectate pentru că apelau la mila publică. Polițiștii locali au identificat persoane, dintre care trei minori. Opt dintre cei ridicați sunt din județul Sălaj, în timp ce alte trei persoane au domiciliul în județul Bistrița.

“Cerșetorii din Sălaj și Bistrița-Năsăud s-au întors. Poliția Locală i-a trimis din nou acasă. Polițiștii locali au ridicat de pe Drumul Careiului 11 persoane, din care 3 minori, din Sălaj și Bistrița-Năsăud, prinse la cerșit. 8 dintre cerșetori sunt din Românași (Sălaj) și 3 din Năsăud”, precizează autoritățile sătmărene.

Fiecare dintre cerșetori au fost amendați și au fost trimiși acasă. În ceea ce privește cei trei minori, a fost anunțată Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului din județul Satu Mare, dar și din Sălaj.

“În cazul minorilor, a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Satu Mare, respectiv Sălaj”, au subliniat autoritățile locale.

Autoritățile sătmărene face apel la cetățeni și îi roagă să nu încurajeze cerșetoria. “Facem un nou apel să nu dați bani la cerșetori, nu-i ajutați, doar îi încurajați să rămână în stradă”, se arată în apelul făcut pe rețelele de socializare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble