Organizaţia PSD Satu Mare l-a propus pe Mircea Govor să ocupe funcţia de prefect al judeţului

Organizaţia PSD Satu Mare l-a propus pe Mircea Govor să ocupe funcţia de prefect al judeţului
|
Noul prefect al județului Satu Mare va fi Mircea Govor, asta după ce PSD a obținut acest post. Mircea Govor a fost votat în unamitate în cadrul Consiliului Politic al PSD Satu Mare, urmând a fi numit în această funcție de Guvern.

Mircea Govor, ales în unanimitate
În cadrul ședinței Biroului Politic al PSD Satu Mare, care a avut loc marți după-amiază, actualul președinte al PSD Satu Mare a fost desemnat, prin vot și în unanimitate, să ocupe funcția de prefect al județului Satu Mare.

După cum se știe, PSD a câștigat funcția de prefect al județului Satu Mare, ocupată în prezent de reprezentantul UDMR, Altfatter Tamas. Odată desemnat de PSD Satu Mare, Mircea Govor urmează să fie numit în această funcție de către Guvernul României. Este doar o chestiune de timp până ce acest lucru se va realiza.

Cine este Mircea Govor?
Mircea Govor s-a născut în 16.11.1960 în comuna Supur. Din punct de vedere profesional, Mircea Govor este un exemplu de urmat fiind un deschizător de drumuri. Din punct de vedere politic, a fost între anii 2013 şi 2016 președintele PSD Satu Mare şi membru în Comitetul Executiv Naţional al PSD, iar de la începutul lunii octombrie 2021 este din nou preşedintele PSD Satu Mare. Este un politician serios, responsabil, organizat, profesionist și disciplinat, fiind unul dintre cei mai importanți oameni politici din zonă. În cele două mandate ca vicepreședinte al Consiliului Județean, de numele lui se leagă cele mai importante investiții și realizări în infrastructura și dezvoltarea județului Satu Mare.

Mircea Govor:
“Cu PSD la guvernare, lucrurile merg din bine în mai bine”
Înainte de ședința Biroului Politic Permanent al PSD Satu Mare, la sediul partidului a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia Mircea Govor a făcut o radiografie a societății românești după ce PSD a ajuns la guvernare.

”Când PSD a fost la guvernare s-a simțit mereu, este ca și un pansament pe rană. Lucrurile merg din bine în mai bine. Cresc veniturile populației de la 1 ianuarie. Avem cel mai mare buget pentru investiții publice. Acum avem 6,78 la sută din PIB la investiții, de la 5,7 anul trecut. (…) Dacă nu intra PSD la guvernare, România era, precum a zis preşedintele Iohannis, un stat eșuat. Acum, oamenii au siguranța zilei de mâine, este echilibru și liniște socială.

Pe plan politic se schimbă lucrurile în județul Satu Mare. PSD a câștigat funcția de prefect, a fost o bătălie foarte mare. E bine pentru echilibrul politic că funcția revine la PSD. Vrem mai multe funcții, pe care urmează să le anunțăm în următoarea perioadă. (…) Deocamdată nu am discutat cu nimeni nimic. Nici cu UDMR, nici cu PNL. După Revelion ne vom întâlni”, a declarat Mircea Govor.

Secretarul executiv Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș, a declarat, tot ieri, că: ”În calitate de primar suntem cu ochii la bugete, avem nevoie de fonduri pentru dezvoltare. Sunt bucuroasă că s-a votat bugetul. Mai ales că bugetul pe anul acesta s-a votat doar în aprilie, iar noi am avut buget doar în mai. Acum, PSD a venit să pună umărul la binele românilor. Este un buget armonios, atât pe partea de investiții cât și pe plan social. Anul 2022 va fi important și pentru că este vârful proiectelor cu finanțare europeană și avem nevoie de bani pentru cofinanțare, iar noi ne propunem să avem cel mai mare grad de absorbție”.

La conferința de presă au mai fost prezenți prim-vicepreședintele Gabriel Leș, reprezentantul OFSD Bran-Voinea Ioana, reprezentantul TSD Bianca Sorian, care au transmis gândurile lor bune de Crăciun și de Anul Nou tuturor sătmărenilor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble