Sărbătoare în familia fotbalului sătmărean. Tibi Csik , acum antrenorul principal al echipei de liga a 3-a, CSM Satu Mare împlinește 50 de ani.
Tiberiu Csik s-a născut pe 12 decembrie 1971, în Satu Mare. Acesta a evoluat până în 1992 la Olimpia după care s-a transferat la Poli Timişoara. Apoi s-a transferat la Steaua București.
Fostul fundaș a activat la STEAUA, în perioada 1993-1999.
Csik a adunat în Ghencea 84 de meciuri și a înscris trei goluri în Divizia A, devenind campion al României de şase ori și evoluând, totodată, în Champions League.
De-a lungul carierei, Csik a mai evoluat pentru Olimpia Satu Mare, Poli Timișoara, Jiul Petroșani, Ujpest, Rocar, Kaposvar, U Cluj, Minerul Lupeni și Someșul Satu Mare.
După ce a agățat ghetele n cui a ales calea antrenoratului fiind tehnician la Olimpia Satu Mare atât la nivel de juniori cât și la seniori. Din această toamnă a preluat banca tehnică a echipei de liga a 3-a, CSM Satu Mare.
Tibi Csik a ținut să-și serbeze ziua de naștere pe terenul de fotbal, acesta avându-i invitati la o miuță pe foștii colegi de la Olimpia Satu Mare, Pataki Zoltan, Paul Mihai,Aurel Boc, Ritli Zoltan, Paul Levente, Imi Tempfli, Cristi Mucenica și Andrei Estinca.
Redacția GNV îi urează un sincer La mulți ani cu multe bucurii și satisfacții!




















