Zeci de sătmăreni amendați pentru că nu respectă normele anti-Covid

Zeci de sătmăreni amendați pentru că nu respectă normele anti-Covid

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID

Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, la data de 15 decembrie a.c., au fost verificate 1849 de persoane aflate în carantină și 254 persoane aflate în izolare.

Au fost instruiți reprezentanții a 72 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la noile reglementări și controlate 84 de mijloace de transport persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 32 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în sprijinul cetățenilor!
Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble