Concedieri colective, obligațiile angajatorilor

Concedieri  colective, obligațiile angajatorilor

În cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile județene pentru ocuparea  forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri, conform art.49 și 50  din Legea nr.76/2002.

De asemenea, angajatorii sunt obligați să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaților care urmează să fie disponibilizați.

În perioada preavizului, angajații vor participa la serviciile de preconcediere realizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, ori de alți furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditați, selectați în condițiile legii.În vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligați să înștințeze agențiile pentru ocuparea  forței de muncă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anteriore emiterii deciziilor de concediere.

În sensul art.51 din Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, constituie servicii de preconcediere, în principal, următoarele activități:


  • Informare privind prevederile legale referitoare la protecția șomerilor și acordarea serviciilor de ocupare și formare profesională;

  • Plasarea pe locuri de muncă vacante existente pe plan local și instituirea în modalități de căutare a unui loc de muncă;

  • Reorientarea profesională în cadrul unității sau prin cursuri de formare de scurtă durată;

  • Sondarea opiniei salariaților și consilierea acestora cu privire la măsurile de combatere a șomajului.


În conformitate cu prevederile art.52 din Legea nr.76/2002,de serviciile de preconcediere pot beneficia, la cerere, și alte persoane amenințate de riscul de a deveni șomeri.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble