ANALIZĂ. Sătmărenii s-au îmbogățit în pandemie

ANALIZĂ. Sătmărenii s-au îmbogățit în pandemie

Deși la prima vedere pare imposibil, sătmărenii s-au îmbogățit substanțial în 2021, în plină pandemie, dacă luăm în considerare principalii indicatori economici. Astfel, numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu peste 25% anul trecut, în timp ce economiile sătmărenilor în bănci au crescut cu aproape 370 de milioane de lei.

Boom în tranzacții imobiliare Anul 2021 a fost un fel de ”boom” în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare la nivelul județului Satu Mare, fiind înregistrată o creștere a numărului de astfel de tranzacții de circa 25%.

Terenurile au fost pe primul loc la acest capitol, unde numărul tranzacțiilor a crescut cu peste 50% față de 2020.

De asemenea, o creștere semnificativă a numărului de tranzacții a fost înregistrată și în ceea ce privește locuințele, având un plus de cel puțin 15% față de anul anterior.

Economii substanțiale în bănci În același timp, se poate constata și o creștere substanțială a valorii economiilor pe care sătmărenii le au în bănci. Astfel, dacă la finele anului 2020, valoarea economiilor sătmărenilor în bănci era de 4.084 milioane lei, la finele lunii noiembrie, acestea au crescut cu 366.7 milioane, ajungând la 4.450,7 milioane lei.

Este demn de remarcat că, în aceeași perioadă de timp, datoriile sătmărenilor față de bănci la plata creditelor bancare nu a crescut, ci, din contră, a scăzut ușor. Astfel, dacă la finele lui 2020, datoriilor sătmărenilor la bănci erau în cuantum total de 125,6 milioane de lei, la finele lunii noiembrie 2021 acestea au scăzut la 123,8 milioane de lei.

Previziuni pentru 2022 Rămâne de văzut ce alte schimbări va aduce anul 2022. Unii economiști prevăd o criză economică mult mai severă decât cea începută în anul 2008. Alții sunt de părere că, în ciuda pandemiei, unii oameni, printre care și sătmăreni, vor continua să se îmbogățească. Există, însă, riscul ca prăpastia dintre bogați și săraci să se adâncească.

Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble