Zamfir Silaghi s-a născut în anul 1988 și a crescut în Satu Mare. A trăit până la 29 de ani în Carpaţi II după care s-a mutat pentru o vreme în Bucovina. De anul trecut nu mai locuiește în ţară, în prezent fiind specialist pe procese de logistică la o firmă din Austria unde şi locuiește împreună cu soţia sa.
De când a început pasiunea ta pentru umor?
Consider că orice om sănătos la cap trebuie să aibă o oarecare înclinaţie către umor. Viaţa face deseori tot posibilul să ne taie zâmbetele de pe faţă, e de datoria noastră să contracarăm şi să facem tot posibilul pentru ca cei din jurul nostru să zâmbească şi să uite de momentele nasoale. Deci, ca să-ţi răspund cumva la întrebare: cred că de când am avut primele interacţiuni sociale am fost mereu încântat când ceilalţi râdeau datorită a ceva spus sau făcut de mine.
Talentul l-ai moștenit de la cineva din familie?
Nu cred că talentul meu e ereditar. M-am născut într-o familie destul de simplă şi modestă care se confrunta cu greutăţile aferente anilor 90. Ai mei au divorţat când eu aveam 10 ani din cauza neînţelegerilor, deci nu am avut deloc un mediu familial propice dezvoltării de skill-uri de-ale comediei. Cred că tocmai din cauza situaţiei nu foarte roz de acasă m-am refugiat în comedie. Mi-am dat pur şi simplu seama prin şcoala generală că se râde la ceea ce spun şi fac, îmi plăcea să scriu texte prin care parodiam operele literare care ni se dădeau de citit, şi le împărţeam prin clasă colegilor în orele plictisitoare. Făceam, recunosc, mişto şi de unii profesori, ceea ce colegilor le plăcea, profesorilor mai puţin, iar mama a fost nevoită să dea des cu subsemnatul la şcoală din cauza replicilor mele uneori neregulamentare din timpul orelor. În liceu am devenit tot mai bun la treaba asta, colegilor mei le plăcea, mie la fel. Toată treaba asta m-a ajutat să îmi fac prieteni şi să îmi dezvolt o personalitate aparte cu care am tot rămas până acum la maturitate. Le recomand părinţilor să încurajeze şi această latură creativă dacă o observă la copiii lor şi să nu o inhibe. Dacă un copil îşi manifestă creativitatea prin glume e un lucru foarte sănătos.
Privești stand-up-ul ca pe ceva de durată sau doar ceva temporar?
Nu fac stand-up, nu mă văd făcând asta niciodată, am un job care îmi place foarte mult şi la care nu aş renunţa în momentul de faţă nici dacă mi s-ar garanta că voi deveni un star al comediei româneşti. În plus sunt un tip destul de timid, nu-mi place să fiu în centrul atenţiei. Pur şi simplu urmăresc emisiunea iUmor din 2016 de când a apărut şi ştiind că am anumite înclinaţii spre comedie, mereu mă comparam cu concurenţii de pe scenă şi îmi spuneam în sinea mea în faţa televizorului - asta pot şi eu - , aşa că anul trecut am decis să mă înscriu să văd dacă chiar pot. Atâta tot. Nu mă atrage scena.
Cum ți-ai defini stilul?
Îmi place să cred că am un stil original de a face lumea să râdă. Am în general o faţă aşa neutră, semi-tristă şi un umor relativ sec, aşa că umorul e aşa cumva neaşteptat pentru cine nu mă cunoaşte. Exact ce aţi putut vedea şi la iUmor. L-aş numi stilul "venit de nicăieri".
De unde te inspiri?
Mă inspiră două lucruri în general: I. Cuvinte sau expresii - pornesc de la o expresie pe care o am în cap şi tot lucrez în jurul ei până iese ceva funny. Spre exemplu o vreme aveam în minte expresia "a face din rahat bici" şi nu m-am lăsat până când nu a ieşit o glumă bună din ea, una din cele mai bune glume ale mele din preselecţii: "Un bucătar bun face din rahat mici". II. Mă inspiră chestii din viaţa reală şi încerc să fac jocuri de cuvinte din orice, de exemplu gluma de încheiere din finala iUmor e legată de faptul că m-am mutat în Austria, un fapt real.
Care este
comediantul tău
preferat din România?
Îmi place foarte mult Mihai Bendeac, încă de când avea emisiune la Prima în urmă cu mai bine de 10-12 ani. Adoram scenetele lui şi parodiile pe care le putea pune în scenă, îl cunosc mai puţin ca actor, dar ca om de televiziune îl urmăresc mereu cu drag şi mi-ar fi plăcut să pot avea cariera lui.
Care este opinia ta
vizavi de cum privesc
românii stand-up-ul?
Cred că există şi în publicul de comedie la fel ca în alte laturi ale societăţii româneşti un clivaj determinat de nivelul de educaţie. Există oameni care caută hăhăială ieftină, umor mai la îndemână, înclinat spre vulgaritate şi există oameni care caută un umor mai profund, mai inteligent, mai puţin superficial. Când cea de-a doua categorie de public va fi dominantă numeric cred că vom putea sesiza o schimbare în bine a societăţii pe mai multe paliere.
Care glume prind cel mai bine?
Depinde cui te adresezi. Unii râd la Romică Ţociu de 30 de ani, alţii caută ceva nou, în ton cu vremurile. Ţine şi de gusturi, e ca în muzică. Dar, oricât de mult ar nega unii, din ipocrizie, pudibonderie sau din alte motive am observat că glumele cu tentă sexuală prind în continuare cel mai bine şi cele în care faci mişto de o persoană anume.
Ce faci în momentul în care ai o zi proastă și totuși trebuie să îi faci pe oameni să râdă?
Un om cu umor poate face pe cineva să râdă oricât de tristă i-ar fi fost ziua, cu condiţia să îşi propună asta. Eu am reuşit de multe ori să fac oameni să râdă chiar şi prin modul în care mi-am manifestat tristeţea sau frustrarea uneori. Dacă nu manifeşti şi nu transmiţi răutate sau ură, poţi fi simpatic în orice circumstanţe.
Care consideri că este cea mai mare realizare a ta de până acum, pe acest plan? Cum a fost experiența iUmor?
Participarea la iUmor este una dintre cele mai mari realizări ale mele atât în ceea ce priveşte comedia cât şi în plan personal. Sunt doar un amator care îşi făcea prietenii să râdă. Am decis într-o zi să trimit un clip să văd dacă mă cheamă la Bucureşti. Nu aveam aşteptări prea mari, pentru că am considerat că umorul meu e mai ciudat, nu se adresează unei game largi de public. Aşa că a fost o surpriză totală pentru mine că m-au plăcut oamenii ăia din juriu, care totuşi în 10 sezoane văzuseră ceva comedie, apoi că m-a votat publicul de acasă şi m-a trimis în finală, iar apoi faptul că am fost la un pas chiar de a câştiga show-ul a fost ceva total ireal pentru mine. O experienţă de milioane, e foarte tare să vezi cum se face un astfel de show din interior, să interacţionezi cu oameni pe care îi admiri de la TV (pe lângă faptul că îmi place Bendeac, eu sunt şi fan al trupei Paraziţii de mic, deci şansa de a interacţiona şi cu Cheloo se adaugă la lista de experienţe de vis).
A fost ceva fain de tot. Pentru un om care nu a fost în viaţa lui pe o scenă momentul acela în care îi vezi pe Bendeac, Delia şi Cheloo în faţa ta, vezi publicul în spatele lor, ştii că de acasă se mai uită aproape 2 milioane de oameni la tine, se face linişte şi trebuie să începi să vorbeşti este ceva copleşitor.
Nici acum nu ştiu cum mi-am stăpânit emoţiile, dar sunt tare fericit că am făcut-o şi că am făcut lumea să râdă la nişte glume născocite 100% de mine.
Ce pasiuni mai ai pe lângă comedie?
Îmi place să călătoresc, să mă uit la filme, să citesc şi să joc FIFA, în această ordine.
Ce planuri de viitor ai?
Pe viitor vreau să mă focusez pe job pentru că îmi place, să călătoresc cât de mult voi putea şi poate la un moment dat să găsesc o cale în mediul online de a-mi promova eficient glumiţele, dar încă nu sunt 100% sigur cum vreau să fac asta rămânând în acelaşi timp low profile (pentru că aşa cum spuneam nu îmi place să fiu în centrul atenţiei) şi fără să-mi consum foarte mult din timp.
