IMPORTANT. Serviciul de pașapoarte și-a reluat activitatea începând de astăzi

IMPORTANT. Serviciul de pașapoarte și-a reluat activitatea începând de astăzi

Începând de miercuri, 26.01.2022 Serviciul de Pașapoarte s-a  redeschis publicului, fiind primul care și-a reluat activitatea mai repede decât era preconizat.

„Având în vedere finalizarea lucrărilor de conectare a rețelelor specifice înainte de termenul stabilit inițial, începând de mâine Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte devine operațional și va putea deservi cererile cetățenilor privind eliberarea oricărui tip de pașaport. În zilele următoare, până la sfârșitul săptămânii vor fi deservite toate persoanele care se prezintă la ghișeu, indiferent dacă au sau nu programare realizată, pentru asigurarea recuperării perioadei în care serviciul a fost indisponibil.

Vă așteptăm astfel în noua locație, în sediul administrativ de pe strada Alexandru Ioan Cuza colț cu strada Mircea cel Bătrân – intrarea la Pașapoarte se realizează de pe strada Cuza.

Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a redeschide în cel mai scurt timp și serviciile de permise, înmatriculări și apostilare documente, ” transmite Instituția Prefectului Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble