Unii patroni mai folosesc încă ”munca la negru”

Unii patroni mai folosesc încă ”munca la negru”

În cursul lunii decembrie 2021, inspectorii de muncă sătmăreni au efectuat 173 controale, din care 107 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 66 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 163 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 332 măsuri pentru înlăturarea acestora.

Cu ocazia celor 107 controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna decembrie 2021 s-au aplicat în total 23 sancţiuni contravenţionale, din care 73 amenzi în valoare totală de 46.100 lei și 16 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 118 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru folosirea muncii nedeclarate au fost sancționați 4 angajatori (din care 2 pentru primirea la muncă fără contract individual de muncă încheiat anterior începerii activității, 1 pentru primirea la muncă fără transmiterea datelor contractului de muncă în REVISAL și unul pentru primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului de muncă cu timp parțial), valoarea însumată a amenzilor aplicate în luna decembrie pentru folosirea muncii nedeclarate și/sau subdeclarate fiind de 40.000 lei. Pentru încălcarea altor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 9 sancțiuni (o amendă în valoare de 1.500 lei și 8 avertismente) fiind dispuse 74 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 8 sancțiuni (4 amenzi însumând 4600 lei și 4 avertismente) și s-au dispus 28 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 66 de controale în cursul lunii decembrie 2021, fiind constatate 73 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 73 sancțiuni contravenționale (5 amenzi în valoare totală de 31.000 lei și 68 avertismente). Au fost dispuse 112 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În cursul lunii decembrie 2021 au fost comunicate (de către angajatori) 8 evenimente (cercetate conform legii de către angajatori, dosarele de cercetare urmând a fi avizate de către I.T.M.).

În luna decembrie (în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă) s-au desfășurat, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, acțiuni de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble