Sancțiuni aspre pentru viteză și neacordare de prioritate. 100 de amenzi doar ieri

Sancțiuni aspre pentru viteză și neacordare de prioritate. 100 de amenzi doar ieri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, ieri, 02 februarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 29 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 6 conducători auto și au retras un certificat de înmatriculare.

Exemple:

Trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 45și 52 de ani, au condus autoturismele cu viteze cuprinse între 104-123 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50 respectiv 70 km/h.
Trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 69 de ani, nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble