CONCERTE. Mărțișoare muzicale oferite de gladiole ale muzicii din România

CONCERTE. Mărțișoare muzicale oferite de gladiole ale muzicii din România
||
Luni, 28 februarie, în cadrul unei conferințe a fost prezentat programul lunii martie al filarmonicii "Dinu Lipatti", Satu Mare. De asemenea directorul Filarmonicii Emőke Kovacs ne-a relatat proiectele și ideile pentru luna martie. De ziua mărțișorului vom avea plăcerea sa ascultăm un duo de excepție, violonista Diana Jipa împreună cu pianistul Ștefan Doniga. Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga formează unul dintre cele mai de succes duo-uri din muzica românească actuală, cei doi muzicieni publicând două compact discuri și susținând, în perioada 2018 - 2020, peste 130 de concerte și recitaluri în 10 țări de pe 3 continente și peste 30 de orașe din România. Aceste evenimente au avut loc în cadrul turneelor naționale și internaționale „Un secol de muzică românească”, „DACIKA”, „Orchestra UNIREA leagă orașele Unirii”, „Romania Universalis”, „Intermeridian” edițiile I și a II-a, „LIPATTI – compozitorul, înregistrări în premieră”, „Doamnele muzicii românești”. Numai în ultimul an cei doi artiști au produs peste 40 de producții video lansate online care au totalizat peste 1.500.000 de vizualizări pe platformele social-media.În luna martie vom avea concerte educative pentru copii în care prezentăm instrumentele de percuție și cele de suflat” “Ne bucurăm că avem un public atât de activ și receptiv care vine la concertele noastre. După concertul de anul nou care a avut un succes foarte mare și pe care trebuia să îl repetăm, avem concerte clasice dar și concerte mai diversificate, cum ar fi jazz, inspirații din folclorul românesc și unguresc. Ne pregătim și cu concerte educative. În această lună, Martie, vom intra în forță, cu un recital de primăvară dedicat doamnelor. Acesta va avea loc cu ocazia zilei de 8 martie. Vom avea și un concert caritabil pentru a construi o casă de copii. În luna martie vom avea 2 concerte educative, „Micul toboșar” , in care prezentam instrumentele de percuție și un concert în premieră” Prințesa și Balaurul” în care prezentăm instrumentele de suflat de alamă. Aștemptăm cu mult drag să vină și elevii care sunt interesați de concertele noastre. Avem un parteneriat cu direcția de Asistență Socială și Protecția copilului , astfel și copii defavorizați se pot bucura de muzică clasica. Pentru noi este important ca și acești copii să aibă parte de cultură muzicală”, a declarat Emőke Kovacs, directorul filarmonicii Dinu Lipatti.

Program Martie:

Marți, 1 martie 2022, ora 18:30, sala Filarmonicii RECITAL DE PRIMĂVARĂ DOAMNELE MUZICII DIANA JIPA – vioară ȘTEFAN DONIGA – pian În program / Műsoron: Felicia Donceanu: Sonata nr. 1 în re minor pentru vioară și pian Niccolò Paganini: Variațiunile "I palpiti" după aria Amenaidei din opera Tancredi de Gioacchino Rossini Carmen Petra Basacopol: Sonata op. 5 în fa diez minor pentru vioară și pian Jules Massenet: "Meditație" din opera Thaïs Mihaela Vosganian: "Broken Heart" Violeta Dinescu: "Satya II" pentru vioară și pian Pablo de Sarasate: Fantezia pentru vioară pe teme din opera Carmen de Georges Bizet Joi, 3 martie 2022, ora 18:30, sala Filarmonicii CONCERT SIMFONIC / SZIMFONIKUS HANGVERSENY Dirijor: JANKÓ ZSOLT Solist: GABRIEL GYARMATI – trompetă În program: G. Mahler: Adagietto pentru orchestră de coarde și harpă J. K. J. Neruda: Concert pentru trompetă și orchestră de coarde în Mi bemol major F. Schubert: Simfonia nr. 5 în Si bemol major

Marți 8 martie , ora 18:30

Recital cameral de Ziua Femeii

Szekely Alpar-vioară

Abos Gyozo-violă

Czumbil Bernadette-pian

Joi, 10 martie, ora 18:30

Seară de operetă

Soliști:

Barabas Zsuzsa-soprană

Tony Bardon-tenor

Joi 17 martie , ora 18:30

Concert simfonic

dirijor: Vicente Chiulă

solist: Josu de Soluan-pian

Joi, 24 martie, ora 18.30

concert simfonic

dirijor: Ștefan Novak

solist: Vermesy Andras-pian

Joi, 31 martie, ora 18:30

Concert simfonic

dirijor: Josef Suilen

soliști: Elisabeta Tussai-flaut

Incze Robert-clarinet

Adriana Nistor
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble