“Iisus le-a vorbit, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII; 12).
Domnul Hristos, afirmase Părintele Nicolae Steinhardt, este, în cel mai înalt grad, tot una cu Lumina. Este Acela Care biruie întreita forţă negativă: întunericul, moartea şi iadul, cele trei înfăţişări ale beznei. Nu în zadar scria evanghelistul Ioan: “Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan I; 4-5). Hristos, Lumina, este călăuza, modelul şi speranţa vieţii noastre pământeşti, Prietenul şi sprijinul nostru ferm, întocmai cum a fost şi al Apostolilor Săi pe Lacul Ghenizaret, când corabia era ameninţată de valuri. “Eu, învăţa Mântuitorul, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan XII; 46). Şi “Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan IX; 5).
Dumnezeu nu ne părăseşte, oricât de disperată este situaţia în care ne găsim. Poate că uneori ne simţim abandonaţi de către cei din jur, dar nu vom fi niciodată părăsiţi de către Tatăl nostru Cel ceresc. Eşti în dificultăţi: divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? Încredinţează-le în mâna Domnului. Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da puterea să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul. “Odată, povesteşte P.S. Dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, am vizitat un credincios care era pe patul de moarte. Era atât de slăbit, încât a închis ochii şi abia respira. După ce am stat puţin pe marginea patului, a deschis ochii. Atunci m-a recunoscut şi a zis: <<Te rog, spune-mi un cuvânt despre Domnul Hristos>>. Ce să-i spun acestui om care în câteva clipe putea fi un trup neînsufleţit? În acele clipe am realizat cât de goale sunt cuvintele omeneşti, dar nădăjduind în Domnul am cunoscut că El este Acela Care dă cuvântul necesar în clipe grele. Am putut să îi spun câteva cuvinte simple cu un conţinut bogat: <<Tu, Doamne, cu mine eşti!>>. Bolnavul a răspuns: <<Destul, destul>>”. Aceste cuvinte sunt de ajuns în viaţă şi chiar pe patul de moarte. Ce bine e să ne bizuim pe Iisus, să ne încredem în El, să ştim că El e ţinta şi Lumina spre care mergem şi că tot El este cel Care ne călăuzeşte spre această Lumină, eliberându-ne din robia păcatului şi din umbra morţii. Datoria noastră este să-L urmăm şi să-L imităm prin faptele pe care le săvârşim.
Omul şi întreg universul tind spre lumină, spune părintele Steinhardt. Dacă la început a fost Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Lumina cea adevărată, după mărturia Sfântului Ioan (I; 1), la sfârşit, aceeaşi Lumină va fi răspândită pe tot cuprinsul creaţiei. Hristos – Lumina este “începutul şi sfârşitul, alfa şi omega, Cel Ce era, Cel Ce este şi Cel Ce vine” (Apocalipsa I; 8, XXII; 13), neasfinţita Lumină a lumii. Hristos, “Lumina a venit în lume”, dar “oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite” (Ioan III; 19-21). El a murit pentru noi, ca în noi să moară păcatul. Ne uităm adesea la Crucea Lui şi citim suferinţele Sale, şi totuşi rămânem răi şi invidioşi. Iubim mai mult păcatul şi întunericul decât virtutea şi Lumina.
La piciorul Crucii îşi găsesc mângâierea toţi cei pe care nimic nu îi poate mângâia în lume. Iisus parcă ne vorbeşte de pe Cruce tuturor şi fiecăruia în parte: “Iată ce am făcut Eu pentru tine! Dar tu ce ai făcut pentru Mine? Mă răstigneşti prin păcatele tale. Dacă nu renunţi la păcat, Mă vei pierde, şi o dată cu Mine vei pierde totul, căci vei fi lipsit de iubirea, bunătatea şi lumina Mea”. Hristos ne-a iubit pe noi nevrednicii; să-L iubim şi noi pe El, Care este vrednic de orice iubire. “Cel ce trăieşte fără Hristos, zice Toma de Kempis, este mai sărac decât toţi; cel ce se simte bine cu Iisus este mai bogat decât toţi”, deoarece viaţa fără El este mai rea decât moartea. Cea mai mare fericire este să-L iubeşti pe Hristos şi prin El pe aproapele tău şi să fii iubit de către ei. La aceasta, Părintele Evagrie adaugă: “Dacă Îl iubeşti pe Hristos nu uita să-I împlineşti poruncile”, pentru că “Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte de păcat” (I Ioan I; 5-7).
Vedem noi, oare, Lumina care ne aşteaptă? Ne străduim îndeajuns pentru a ajunge la ea? Împlinim poruncile lui Hristos?
“O îngrijitoare de bolnavi, Maica Augustina, a fost rănită la ambele picioare de un proiectil. Avea numai 28 de ani. Medicul îi spuse: <<Maică, trebuie să ţi se taie un picior>>. <<Tăiaţi-l>>, răspunse ea liniştită. <<Dar, cuvioasă măicuţă, va trebui să ţi se taie şi celălalt picior!>> <<Dacă Dumnezeu vrea, domnule doctor, faceţi-o şi pe asta>>. După ce i se amputară picioarele, venindu-şi în fire, după operaţie, maica începu să se roage: <<Doamne, fă ca să nu mă mândresc de rănile pe care le am>>. Opt zile mai târziu, muri şi ajunse în Lumină!”
Suntem şi noi lumina lui Hristos în lume? El ne îndeamnă: “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei V; 16). Iisus Hristos, Cel născut în modesta peşteră din Betleem, este lumina cea adevărată a oamenilor, Cel Care ne poate încălzi inimile şi lumina cugetele pentru a acţiona spre adevăratul bine al nostru, al semenilor şi al societăţii întregi. Ca atare, să-L primim înlăuntrul fiinţei noastre sau mai bine să pătrundem noi înşine în El, fiindcă “nicăieri sufletul credinciosului nu se desfată cu adevărat de dreptate, de fericire, de viaţă veşnică, de lumină, precum în Hristos”, spunea Fericitul Augustin. Se impune să ne răsune mereu în minte cuvintele Domnului: umblaţi întru lumină! “Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului” (Efeseni V; 8-10); “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII; 12).
Luminează-ne, Iisuse, cu lumina făcliei lăuntrice şi îndepărtează din lăcaşul inimilor noastre tot întunericul!
