Unde se pot ascunde sătmărenii în caz de război? Lista buncărelor

Unde se pot ascunde sătmărenii în caz de război? Lista buncărelor

Tot mai multi romani se tem de un eventual razboi intre Rusia si Ucraina si deja se gandesc la diverse scenarii. Unde s-ar putea însă adăposti românii în cazul unui conflict?

Romania are mai multe buncare În care oamenii s-ar putea adaposti În caz de razboi sau accident nuclear. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut publică o listă a adăposturilor de protecție civilă din toată țara.

În țară există 4358 de astfel de adăposturi, dintre care un număr de 59 se află în județul Satu Mare.

Vasile Dîncu: suntem pregătiți pentru orice situație

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat marți că verificarea buncărelor se face în fiecare an, în mod regulat. Știm exact, suntem pregătiți pentru orice situație, a spus el. Vasile Dîncu a spus că în fiecare an există un anumit calendar pentru această inspecție.

Ministrul a subliniat că cele mai multe buncăre aparțin Ministerului Afacerilor Interne.

“Împreună cu Ministerul Afacerilor Interne am discutat asta, inspecția se face regulat. În fiecare an există un anumit calendar pentru această inspecție. Cele mai multe cred că aparțin de MAI, cele de protecție civilă, pentru cazuri de cataclism, situații de criză. Din perspectiva noastră, din MApN, acest lucru s-a făcut în ultimii ani foarte serios. Știm exact, suntem pregătiți pentru orice situație”, a afirmat ministrul Apărării.

Lista buncărelor din județul Satu Mare:

Satu Mare Str.Drum Carei nr. 18

SM Satu Mare Str.Drum Carei nr. 16

Satu Mare Str.Prahova nr. 20

Satu Mare Str.Aleea Tisa nr. 3

Satu Mare Aleea Milcov nr. 7

Satu Mare Aleea Milcov nr.7

Satu Mare Aleea Milcov nr.7

Satu Mare Str.Drum Carei nr.30 Bl.T9

Satu Mare Aleea Milcov nr.3 Bl.T1

Satu Mare Str.Proiectantului nr.5

Satu Mare Str.Proiectantului nr.9

Satu Mare Str.Astronauţilor

Satu Mare Str.Astronauţilor

Satu Mare Str.Astronauţilor

Satu Mare Str.Capricornului nr.1-3

Satu Mare Str.Zenit nr. 27-29

Satu Mare Aleea Begoniei nr.7

Satu Mare Aleea Nufărului

Satu Mare Aleea Ipoteşti

Satu Mare Aleea Mirceşti

Satu Mare Bld. Octavian Goga nr.2

Satu Mare Str.Ştefan Cel Mare nr.22

Satu Mare P-ţa 25 Octombrie nr.1

Satu Mare Str.Botizului nr.2

Carei Str.Rakoczi Ferenc nr.1

Carei Str. 1 Decembrie nr.40

Carei Str. Iuliu Maniu nr.6

Tășnad Cart. Zorilor Bl.9

Tășnad Str Lăcrămioarelor

Apa Str. Principală nr.144

Apa Sat Someșeni str. Principală nr.58

Apa Str. Principala nr.566/B

Apa Str. Principala

Apa Str. Principala

Acâş Str. Principală

Bătarci Str. Principala

Bârsău Str. Principala

Bixad Str. Principala

Cehal Str. Cehăluț

Ciumesti Str. Principala nr. 341

Dorolț Sat Petea

Dorolț Sat Ateea nr. 74

Dorolț Principala nr. 182

Foieni Str.Principala

Halmeu Str. Eliberării nr.103

Halmeu Str. Gării

Halmeu Str. Eliberarii nr. 70

Halmeu Str. Eliberării nr.85

Hodod Str. Wesselenzi nr.37

Medieșu Aurit Str. Principala nr. 157

Moftin Principala nr.219

Petreşti Str. Principală nr.549

Petreşti Str. Principală nr.1

Pișcolt Str. Libertatii nr.62

Sanislău Str. Ogorului nr.966

Supur Str. Teilor nr. 14

Tiream Str, Principală

Urziceni Str. Principala nr.230

Vetiș Str. Principala nr. 263

Adăposturile se afla în subsolurile cladirilor, in galerii edilitare şi de termoficare sau în tuneluri tehnologice. Cele mai multe buncare exista in Bucuresti, 1.171. În Sectorul 1 al Capitalei sunt 165 de adăposturi, în Sectorul 2 sunt 343, în Sectorul 3 sunt 143 de buncăre, în sectorul 4 sunt 168, în sectorul 5 sunt doar 58 și în sectorul 6 sunt 294. Potrivit aceleași liste, cele mai puține adăposturi există în județul Ialomița și în Vrancea, unde se găsesc doar câte 13 astfel de încăperi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble