DECIZIE. Coada din vămile sătmărene ar putea CREȘTE și mai mult

DECIZIE. Coada din vămile sătmărene ar putea CREȘTE  și mai mult

Coada din vămile sătmărene de la frontiera cu Ungaria ar putea crește și mai mult după ce autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română că, începând marți după amiază, derularea formalităţilor de control, la intrarea pe teritoriul Ungariei, pentru cetăţenii ucraineni care nu sunt posesori de paşapoarte biometrice necesită verificări suplimentare amănunţite. Aceste măsuri dispuse de partea maghiară vor determina creşterea timpului alocat fiecărei persoane pentru control, ceea ce implicit va conduce la creșterea timpului de aşteptare la ieşirea din România, respectiv intrarea pe teritoriul statului vecin pentru participanţii la trafic.

 

Ce se întâmplă de fapt

Cu alte cuvinte, partea maghiara permite intrarea pe teritoriul Ungariei a cetățenilor ucraineni care AU pașaport biometric, pașaport simplu cu viza ori permis de ședere. La fel și copiilor cu certificate de naștere ai căror părinți au Pașapoarte biometrice.

Cei care NU au aceste documente (adică cetățeni UA cu cărți de identitate, pasapoarte expirate sau fără viza) PÂNĂ ACUM erau preluați de formațiunea maghiară pentru Imigrări și duși in sediile lor de pe teritoriul maghiar pentru îndeplinirea formalităților.

Începând de marți după amiază, aceste formalități (inclusiv amprentare și fotografiere) se desfășoară în punctele de trecere a frontierei. Ceea ce poate duce la creșterea timpului de așteptare pe sensul de INTRARE in Ungaria, deci și la ieșirea din România.

Lucrurile acestea durează. Și asta duce la o și mai mare creștere a timpului de așteptare dar și o creștere substanțială a cozilor la vămile cu Ungaria.

Măsuri luate

Poliţia de Frontieră Română a contactat omologii maghiari în vederea stabilirii şi dispunerii unor măsuri comune pentru  fluidizarea traficului în punctele de frontieră.

Astfel, în limita posibilităților permise de infrastructura şi asigurarea tehnică din punctele de trecere de la graniţa comună, a fost realizată separarea arterelor de control pe sensul de ieşire din România, astfel încât persoanele care se află în posesia tuturor documentelor prevăzute de legislaţia comunitară să poată efectua controlul cu operativitate.

Precizăm că formalităţile la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară.

De asemenea, Poliția de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble