Suntem oameni, puteam fi oricare dintre noi azi în Ucraina. Așadar, am ales să nu stăm, ci SĂ NE IMPLICĂM DIRECT. După orele de curs, ne-am deplasat cu donațiile noastre direct la vama Urziceni, iar un coleg este voluntar activ în fiecare zi la vama din Halmeu, alături de Parohia Ortodoxă din Halmeu. Alături de
#oamenifaini de la
#AsociațiaEliezer, coordonat de dl. Anton Varga, în cursul zilei de azi, 28 februarie 2022 am distribuit diferite alimente, produse de igienă pentru copilașii mici, apă, ceai și cafea. Am văzut oameni cu ochi înlăcrimați, speriați, ne-au sensibilizat mamele cu copiii, care călătoresc de mult timp singuri și am înțeles mai bine ca oricând cât de importantă este umanitatea și solidaritatea.