Asigurarea serviciului de salubrizare pentru următorii zece ani în municipiul Satu Mare, cu o Valoarea totală a contractului era estimată la 368.127.329,60 RON valoare estimată de 74 de milioane de euro a avut prima rundă de confruntare. Luni 28.02.2022 la ora 12:00 s-au deschis oferte celor două participante la licitație. La fel ca și la prima licitație cele două firme înscrise sunt Florisal SA Satu Mare și SC Ave Bihor Srl. După cum bine se știe autoritatea contractantă este primăria Satu Mare.
Pe surse Florisal are 25 puncte peste Ave Bihor și ar fii câștigătoarea licitației
Comisia din cadrul Primăriei Satu Mare a deschis, luni, ofertele depuse Iar conform surselor noastre firma sătmăreană Florisal are un avantaj, de circa 25 de puncte faţă de competitor, având cele mai mari şanse să fie desemnat câştigător. Atât la preț căt și la investiții firma sătmăreană ar fi depus oferte net superioare.
Adică preț mai mic și utilaje mai moderne și mai performante ca și asocierea asocierea SC Ave Bihor Srl. Ce am reușit să aflăm pe surse este că din maximum de 100 de puncte care pot fi atinse, Florisal a obţinut peste 55, iar asocierea AVE undeva la 30 de puncte.
Surprinzător și Ave Bihor recunoaște oferta mai bună a Florisalului
Conform colegilor noștri de la Presasm.ro care l-au contactat pe reprezentantul AVE Bihor, Kovacs Zoltan, acesta a recunoscut că la oferta tehnică cei de la Florisal ar fi venit cu mai multe utilaje electrice, euro 6, dar a precizat că utilajele propuse de AVE Bihor sunt multifuncționale.
Kovacs Zoltan a atacat din nou datele din oferta financiară a celor de la Florisal, dar a concluzionat că membrii Comisiei de licitație vor avea ultimul cuvânt.
Reprezentanții celor de la Florisal nu vor să comenteze dar au recunoscut că avem informatii bune
L-am contactat telefonic pe Vasile Pușcaș proprietarul Florisal Satu Mare. Acesta nu a vrut să dezbată subiectul dar la întrebările noastre ne-a răspuns că am fi bine informați sunt foarte optimiști în urma depunerii ofertelor și mai multe informați vom putea discuta după pronunțarea câștigătorului. De asemenea, ne-a subliniat că şi utilajele SC Florisal SA sunt multi funcţionale, fiind din ultima generaţie.
Dotări moderne și 213 puncte de colectare
Contractul impune dotări cu GPS a autospecialelor, dar şi o normă de poluare de minimum euro 5. Noul operator, va amenaja pe amplasamentul punctelor de colectare existente, 213 puncte de colectare supraterane închise, pentru a asigura colectarea separată în cinci fracții,acest lucru va di asigurat din banii viitorului operator.
Punctele de colectare supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor vor fi modulare, vor avea fante de introducere pentru securizare şi posibilitatea ulterioară de dotare cu sistem de identificare a generatorului de deşeuri, închidere electronică, sisteme de supraveghere video şi sursă proprie de energie electrică. În acest “război “ decizia aparţine comisiei de licitație.
Sperăm că după o luptă de 3 ani să se stabilească un câștigător. Chiar dacă după pronunţare există, din nou, posibilitatea atacării acesteia nu am dorii să transformăm salubrizarea orașului într-un serial fără sfârșit gen “Tânăr și neliniștit”! Fie cel mai bun să câștige și să avem un oraș curat!




















