Alţi 12 cetăţeni ucraineni au intrat în România pe frontiera verde

Alţi 12 cetăţeni ucraineni  au intrat în România pe frontiera verde

În data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negreşti Oaş, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 1.000 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Bixad, şapte cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.
În data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector (SPF Negreşti Oaş), au depistat, la aproximativ 2.000 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Cămârzana, cinci persoane - cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 24 şi 54 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.
Toate aceste persoane au solicitat o formă de protecție statului român întrucât vin dintr-o zonă de conflict, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 235 cereri de acordare a statutului de azilant în România. 94 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Satu Mare, iar alte 141 de către persoane depistate la frontiera verde în zona de competenţă a sectoarelor P.F. Tarna Mare, Negreşti Oaş sau Halmeu.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble