FOTO: Întâlnire de lucru a prefectului Radu Roca cu primarul comunei Moftin

FOTO: Întâlnire de lucru a prefectului Radu Roca cu primarul comunei Moftin
|
Prefectul Radu Roca împreună cu directorul de Cancelarie Radu Iancu au avut în această dimineață o întâlnire de lucru cu primarul comunei Moftin, Gheorghe David.
La întâlnirea solicitată de conducerea primăriei Moftin au participat de asemenea și doamna Ardelean Prodan Monica Sarolta, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare precum și Gheorghe Pop, preot greco-catolic la Domănești.
Au fost discutate problemele de fond funciar ale comunei Moftin precum și stadiul investițiilor aflate în derulare pe teritoriul comunei.
Este vorba despre următoarele investiții:
- Extinderea rețelei de canalizare și retehnologizare a stației de epurare – comuna Moftin, Moftinu Mare, Ghilvaci, Domănești.
- Reabilitarea Căminului Cultural Domănești, proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții
- Finalizarea Proiectului Transfrontalier România-Ungaria realizat în colaborare cu localitatea Nyiradony ce presupune construirea de centre medicale în Moftinu Mic, Moftinu Mare și Domănești.
- Implementarea unui proiect pentru situații de urgență România -Ungaria- Ucraina legat de construcția unei hale de garare a autospecialelor pentru pompieri și de asemenea achiziția unei autospeciale , a unor pompe de mare capacitate pentru inundații, echipament etc…
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble