Distracție, voie bună și solidaritate faţă de refugiaţii din Ucraina

Distracție, voie bună și solidaritate  faţă de refugiaţii din Ucraina
|||
Miercuri, începând cu orele 10:30, Muzeul de Artă a fost “imbrăcat” în baloane colorate iar copiii au desenat de zori cu cretă pe asfaltul din curtea muzeului pentru a vesti evenimentul “Prietenie fără frontiere”, organizat în semn de solidaritate față de refugiații din Ucraina.

Copiii au avut ocazia să participe la ateliere de pictură, jocuri interactive și să vizioneze programe artistice oferite de grupuri vocale din Timiș și Maramureș și, de asemenea, un mic recital de poezii a unui grup de copii refugiați care s-au stabilit în Satu Mare. Prezenți la eveniment au fost reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, ai Muzeului Județean și ai Inspectoratului Școlar Județean.
“Mă bucură să văd curtea muzeului nostru plină de copii...copii atât de frumoși! Sunt foarte bucuros că aici, la muzeu, se prezintă astăzi tradițiile ucrainenilor, un popor care acum este foarte greu încercat și alături de care vrem să fim împreună în aceste momente grele. Nu vreau să fiu lăudăros dar nu cred că se putea găsi un loc mai bun astăzi decât aici, unde avem o atmosferă naturală, umbroasă și în care muzele sper să vă inspire și pe dumneavoastră.” declară Liviu Marta, manager al Muzeului Județean Satu Mare.
“ Aș vrea să vă transmit salutul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, deputat în Parlamentului României, care, din motive obiective, nu poate fi prezent la această acțiune, dar vă transmite gândurile cele mai calde și sincere, urări de bine și succes în activitatea dumneavoastră! Menționez că, la nivelul conducerii Uniunii Ucrainenilor, filiala Satu Mare, are importanță foarte mare”, declară Vasile Pasinciuc, vice-președinte al Uniunii Ucrainene.
“Nu pot decât să spun că sunt foarte sensibilizată la acest subiect, având în vedere că sunt ucraineancă. Am crescut în Maramureș, într-o comunitate ucraineană din Repedea. Mă bucur din suflet că sunt aici, Inspectoratul Școlar Județean încearcă, pe cât posibil, să ajute comunitatea ucraineană în ceea ce privește integrarea copiilor în sistemul educațional”, declară Năstaca Pișcorean, inspector de Limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble