Polițiștii de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare au răspuns invitației lansate de instructorii clubului de dans Regal Dance de a susține teme de educație juridică în cadrul cantonamentelor organizate pentru micii dansatori și gimnaști care activează aici.
Astfel, specialiștii au fost prezenți la primul cantonament din acest sezon organizat de Regal Dance la Lacul Pintea din localitatea Livada. Peste 40 de mici gimnaști au participat la activitățile de educație juridică menite să-i conștientizeze asupra riscurilor pe care le implică consumul de substanțe care dau dependență, incluzând alcoolul sau tutunul, dar și consecințele legale ale unor fapte ce pot fi comise în cadrul unui astfel de consum.
Ceea ce părinții interzic, nu ar trebui acceptat din partea unui străin, a fost mesajul polițiștilor, care au subliniat faptul că nici un om care le vrea cu adevărat binele nu-i va îndemna spre comportamente nepotrivite vârstei lor și că satisfacerea unor curiozități de moment poate avea consecințe dramatice atât de ordin fizic, cât și emoțional.
Colaborarea dintre reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare Satu Mare și Regal Dance va continua în perioada următoare, având ca unic obiectiv informarea-educarea-conștientizarea copiilor pentru a petrece o vacanță fără riscuri.




















