EVENIMENT. Cea de-a VI- a ediție A Festivalul „Tradițiilor și Meșteșugurilor” în localitatea Amați s-a dovedit a fi o reușită

EVENIMENT. Cea de-a VI- a ediție A Festivalul „Tradițiilor și Meșteșugurilor” în localitatea Amați s-a dovedit a fi o reușită
||||||

Duminică 19 iunie 2022, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, a organizat la Căminul Cultural din localitatea Amați, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor. Evenimentul s-a dovedit a fi o reușită, fiind onorat de o prezență numeroasă.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Zenoviu Bontea – primarul comunei Păulești; Robert Laszlo – managerul instituției organizatoare și fiu al satului; Adrian Cozma – deputat; și Cristian Valer Beșeni – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare. Au fost prezenți consilierii locali din comuna Păulești, cât și Beniamin Kira – consilier județean. Cu această ocazie a fost inaugurat și Căminul Cultural din Amați, renovat prin Fonduri Europene.

Evenimentul a fost centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din întreg județul Satu Mare - din Țara Oașului, din Codru cât și de la Asociația Borokagyoker, au avut ocazia să-și prezinte măiestria. Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, a fost unul pe placul tuturor participanților.

În program au evoluat artiștii: Florentina și Petre Giurgi; Ana Holdiș Pop; Maria Petca Poptean; Marian Buzilă; Georgiana Marina; Călin Borșe; Bianca Angela Cionca; Costi Dumitru; Darius Câmpean; Karina Molnar; Iulian Goste; Paula Cornea; Sara Nistor; Bogdan Bota; Carmen Oșian; Aida Negrea; Adelin Turi; Ansamblul Folcloric al Județului “Doruri Sătmărene” – secția română; Ansamblul Folcloric al Județului – Szatmár Megyei “Szamoshát” Néptáncegyüttes – secția maghiară; Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”; Formația de dansuri rrome alături de Hiripi Rudi; elevii Școlii Primare din Amați; elevii Școlii Gimnziale din Ambud și elevii Școlii Gimnaziale Păulești.

Diana Șipoș
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble