Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 7 iulie activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 170 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 27 de conducători auto.
Exemple:
- 21 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 22 și 57 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 102-117 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h.
- 6 conducători auto, cu vârste cuprinse între 38 și 75 de ani, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
RECOMANDĂRI PENTRU CONDUCĂTORII AUTO
Pietonii reprezintă categoria cea mai numeroasă de participanţi la trafic, dar şi cea mai supusă riscului de accident. Ignorarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto dar şi de către pietoni se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave.
În scopul prevenirii unor astfel de accidente, polițiștii recomandă șoferilor și pietonilor să țină cont de unele reguli atunci când sunt în trafic.
Sfaturi pentru șoferi:
- Reduceți viteza și conduceți cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni;
- Acordați întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii regulamentar;
- Adaptați viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere pentru a putea opri în siguranță la trecerile pentru pietoni;
- Păstrați distanța legală în mers față de autovehiculele care rulează în fața dumneavoastră;
- Nu vorbiți la telefon în timp ce conduceți, concentrați-vă atenția asupra traficului;
- Evitați crearea ambuteiajelor și obturarea vizibilității prin oprirea voluntară în zona trecerilor pentru pietoni.
- O atitudine preventivă în trafic vă poate feri de evenimente rutiere negative.
Recomandări pentru pietoni:
- Circulați numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea.
- Circulați numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când drumul nu are trotuare.
- Traversarea drumurilor publice se face numai pe „zebră”, prin locurile în care se găsește indicatorul „trecere pentru pietoni”, prin dreptul semaforului electric (pe culoarea verde), prin pasajele denivelate sau la semnalul agentului de circulație.
- Traversarea se face de fiecare dată în pas vioi, dar nu în fugă.
- Când nu există, în apropiere trecere de pietoni, marcată sau semnalizată, traversarea se face numai pe la colțul intersecției, după o asigurare temeinică.
- Nu vorbiți la telefon și nu ascultați muzică atunci când vă asigurați în traversarea străzii, pentru a putea fi atenți la traficul rutier.
- Fiți mult mai atenți la traversare, pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea este redusă.
De asemenea, polițiștii recomandă atenție mărită atunci când vă angajați în traversarea străzii.




















