E SIGUR! Sătmărenii nu vor avea ștrand deschis nici în acest an

E SIGUR! Sătmărenii nu vor avea ștrand deschis nici în acest an

În acest moment se poate spune, sută la sută, că sătmărenii nu va avea deschis ștrandul nici în acest sezon estival. Asta după ce Primăria Satu Mare a pierdut la Curtea de Apel Oradea ordinul președințial care redeschide ștranbdului. Primăria Satu Mare a mai folosit și alte căi pentru a recupera ștrandul de la firma Beny Alex, dar mai devreme de luna septembrie nu se va putea face nimic. Atunci, sezonul estival va fi închis.

Situația reală a ștrandului

Așa după cum se știe, Judecătorii Curții de Apel Oradea au respins cererea administrației locale, care solicitase un ordin președințial pentru a putea redeschide stabilimentul. Asta înseamnă că în acest an este imposibil să se mai deschidă ștrandul.

”Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul MUNICIPIUL SATU MARE prin PRIMAR, în contradictoriu cu intimata debitor SC BENY ALEX SRL prin administrator judiciar TRUST INSOLVENCY SPRL împotriva sentintei ei nr 63 din 10.06.2022 pronuntată de Tribunalul Satu Mare, pe care o mentine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ”., este soluția dată de Curtea de Apel Oradea.

Alte demersuri

În ședința de marți a Consiliuluii Local Satu Mare a fost dezbătut acest aspect, prilej pentru consilierul local PSD, Ciprian Crăciun, să întrebe dacă Primăria Satu Mare a făcut și alte demersuri pentru a recupera ștrandul.

Răspunsul a venit din partea șefului serviciului juridic din cadrul Primăriei Satu Mare, Binaca Mustea, care a declarat că au fost făcute mai multe demrsuri, dar cel puțin până în luna septembrie nu se va putea face nimic concret. Cu alte cuvinte, cel mai devreme în septembrie este posibil ca Beny Alex să predea ștrandul, când, deja, sezonul estival va fi închis.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble