Expoziția "Pălăria accesoriu, eleganță și mesaj" de la Carei, este deschisă publicului

Expoziția "Pălăria accesoriu, eleganță și mesaj" de la Carei, este deschisă publicului
||

Expoziția "Pălăria accesoriu, eleganță și mesaj" a fost vernisată duminică, 11.07.2022 la castelul din Carei, în prezența unui numeros public, a oficialităților careiene și unor persoane pasionate de modă, domeniul muzeal și de meșteșugul confecționării pălăriilor. Expoziția se înscrie într-o serie de acțiuni culturale menite a asigura o oferă culturală mereu proaspătă, care să se adauge zestrei istorice perene și atracției turistice deosebite pe care o emană grandoarea Castelului din Carei. Acțiunea culturală din acest an este a doua expoziție de amploare pe care Muzeul Județean Satu Mare o organizează într-o strânsă colaborare instituțională, pornind de la o inițiativă culturală concepută și forjată de Muzeul Etnografic Brașov, demers inovativ la care au fost invitate Muzeele din Nyíregyháza și Nyírbátor.

În cadrul vernisajului au prezentat expoziția dr. Alexandru Stănescu, managerul Muzeului Etnografic Brașov și dr. Mihaela Grigorean, dr. Hágo Attila și dr.Liviu Marta, specialiști în cadrul instituției muzeale sătmărene.

S-a evidențiat faptul că tema expoziției, pălăria, nu a fost aleasă întâmplător, dat fiind că acoperămintele de cap au fost elemente de construcție a personalității individuale și a identității comunitare. Mult mai mult decât a fi un accesoriu vestimentar, pălăria este elementul de top din alcătuirea vestimentară, adică acel semn distinctiv cu care este încoronată construcția înfățișării exterioare. Acesta este motivul pentru care pălăria a intrat în culturala populară sub formă de proverbe, vorbe de duh sau transmise prin viu grai în țâpuriturile din Țara Oașului: Nu te teme mândră, tu / Până mi-i vedea clopu'/ Și mi-i auzi glasu.... Poveștile satului au fost rostite în grai local de meșterițele Ana Mare din Bixad și Florica Ciorba din Batarci, prezente la vernisaj cu o expoziție deosebită de clopuri pe care le-au înstruțat cu mărgele, pene, cusături și ciucalăi, toate fiind rânduite prin semnificațiile unor mesaje ancestrale care dezvăluie însemnele simbolice ale unei viziuni originale asupra lumii și cosmosului.

Semn al eleganței, pălăria a transmis de-a lungul timpului, mesaje despre statutul social și ocupația economică a purtătorului, apartenența etnică, vârsta, caracterul și starea de spirit. Pălăriile erau accesorii al căror mesaj era conectat la o anumită pulsație a modei, cu accent pe tradiție sau modernitate, exprimând, astfel, afilierea la un anumit stil și filosofie de viață. În acest sens, pălăriile din expoziție, provenite din Ardeal și din zona de est a Ungariei, reconstituie un peisaj ce era viu colorat cu o multitudine de particularități etnice și religioase, peste care se suprapune o dinamică accentuată a modernității, dinamică pe care aceste regiuni o cunoaște la finele secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX. Prin tehnici muzeale noi și prin concepte inteligente, vizitatorii vor constata că expoziția reușește reconstituirea atmosferei interbelice urbane și a atmosferei ancestrale rurale, conectate într-un discurs muzeal insolit transfigurat vizual prin instalații creative.

Muzeele de la Nyiregyhaza și Nyirbator care și-au pus la dispoziție colecțiile de obiecte și fotografii întregesc ilustrativ și semnificativ, povestea clopului de paie, prezentată sugestiv prin forme, cusăturile și podoabele specifice particularităților decorative ale celor două zone etnografice din ținutul sătmărean: Țara Oașului și Țara Codrului.

Expoziția poate fi vizitată în Castelul din Carei pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble